Home Analize Sute de arestări în Rusia după manifestațiile de protest de ziua lui...

Sute de arestări în Rusia după manifestațiile de protest de ziua lui Putin

0

Poliția rusă a arestat peste 100 de persoane în mai multe orașe, în urma unor proteste prin care opoziția a marcat ziua de naștere a președintelui Vladimir Putin, informează Reuters conform Agerpres.

La Moscova, în Piața Roșie, polițiștii au reținut pentru scurt timp câteva persoane, dar nu au constatat încălcări ale legii. În alte 25 de localități, potrivit organizației neguvernamentale non-profit OVD-Info, au fost arestate 139 de persoane. Un martor a declarat agenției Reuters că forțele de ordine au arestat cel puțin 10 protestatari.

Manifestanții și-au exprimat sprijinul pentru Alexei Navalnâi, care execută o pedeapsă de 20 de zile de închisoare pentru încălcarea reglementărilor privind întrunirile publice.

Navalnâi intenționează să candideze la alegerile prezidențiale din Rusia, în martie anul viitor, deși comisia electorală centrală a declarat că nu are acest drept, din cauza unei condamnări anterioare la închisoare, cu suspendare.

Putin — acum în vârstă de 65 de ani, din care în ultimii 18 a dominat scena politică din Rusia — nu și-a anunțat încă oficial candidatura pentru al patrulea mandat de președinte.

Ad

Exit mobile version