spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.7 C
București

Suspect pentru uciderea jurnalistei bulgare reținut în Germania/ DECLARAȚIA MINISTRULUI DE INTERNE BULGAR

Un nou suspect a fost arestat în localitatea Stade, la circa 45 km vest de oraşul german Hamburg, în legătură cu uciderea jurnalistei bulgare Viktoria Marinova de la o televiziune din Ruse, informează miercuri publicaţia bulgară 168 Chasa, citată de dpa.

Suspectul, descris drept un tânăr bulgar de 20-30 de ani, a fost reţinut în Germania, unde locuieşte mama sa, părăsind duminică Bulgaria.

UPDATE: „În cursul anchetei, am ajuns la o persoană, care, la solicitarea noastră, a fost reţinută de poliţia germană în cursul nopţii. Este vorba despre Severin Nadejdov Krasimirov, născut în anul 1997, cu domiciliul în Ruse. Locuinţa sa se află în apropiere de locul crimei. Bărbatul are antecedente penale pentru furt de metale neferoase. Au fost strânse suficiente dovezi care îl leagă direct de victimă. O parte dintre expertize a fost finalizată. Există prezenţa ADN-ului victimei pe hainele sale şi invers, ADN-ul suspectului a fost găsit pe corpul victimei. Aşteptăm şi alte probe”, a declarat ministrul bulgar de interne. Mladen Marinov a amintit că trupul neînsufleţit al jurnalistei bulgare a fost găsit sâmbătă după-amiază, la Ruse.

Canalul de televiziune TVN a transmis că acesta a declarat că nu o cunoaşte pe jurnalistă ucisă.

Potrivit postului de televiziune bulgar Nova, care citează o sursă apropiată anchetei, ADN-ul persoanei reţinute este 100% identic cu mostrele de ADN care au fost prelevate din probe găsite în locul crimei.

Mai mulţi localnici, informează presa bulgară, au declarat că ei cunosc identitatea suspectului reţinut, care se pare este un tânăr născut în 1997. Unii dintre aceştia au afirmat că poliţia din Ruse le-ar fi reţinut pe soţia şi pe o mătuşă a acestuia, dar oficial aceste informaţii nu au fost confirmate.

Mai mult, un alt canal tv bulgar bTV a informat că poliţia a efectuat percheziţii într-un imobil din Ruse şi ar fi descoperit telefonul victimei, dar nu se ştie dacă există vreo legătură cu suspectul arestat în Germania.

Corpul neînsufleţit al jurnalistei Viktoria Marinova a fost descoperit sâmbătă într-un parc din oraşul Ruse, unde se pare că făcea jogging. Înainte de a fi ucisă, ea fusese violată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare