Home #Elysee2017 SURPRIZĂ ÎN PRIMUL TUR AL ALEGERILOR PRIMARE ALE STÂNGII FRANCEZE: Benoit Hamon...

SURPRIZĂ ÎN PRIMUL TUR AL ALEGERILOR PRIMARE ALE STÂNGII FRANCEZE: Benoit Hamon pe primul loc

0

Fostul ministru al educației Benoit Hamon și fostul premier Manuel Valls s-au clasat pe primele două locuri în turul întâi al alegerilor primare pentru desemnarea candidatului stângii la alegerile prezidențiale din Franța, transmite AFP. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea pe 29 ianuarie, iar câștigătorul va candida din partea socialiștilor la președinția Franței, anul viitor.

Potrivit rezultatelor parțiale difuzate duminică seara, Hamon a obținut 35,2% din voturi, iar Valls 31,6%.

Valls era favorit. Între timp presa franceză dă un avans mai mare pentru Hamon.

Oricare dintre cei doi este cotat cu șanse minime de a ajunge președintele Franței. Alegerile din 2017 se vor desfășura tot în două tururi, pe 23 aprilie și pe 7 mai. În turul al doilea vor ajunge probabil candidații dreptei, Francois Fillon, fost prim-ministru sub președinția lui Nicolas Sarkozy, și Marine Le Pen din partea Frontului Național, de extremă dreaptă.

Ad

Exit mobile version