Surpriza de la Noaptea muzeelor

Mii de vizitatori, predominant tineri, familii cu copii, dar și grupuri de persoane venite din mai multe județe au participat, sâmbătă, în București, la cea de a XXII-a ediție a Nopții Muzeelor, numeroase evenimente – de la expoziții și ateliere, la momente muzicale live ori tombole surpriză – regăsindu-se printre propunerile instituțiilor participante.

Deși unele dintre muzeele emblematice ale Capitalei au ales să ofere intrare pe bază de bilet, dar au avut un program normal sau chiar extins sâmbătă, instituțiile muzeale au înregistrat o prezență numeroasă, cu puține excepții, numărul vizitatorilor crescând față de ediția de anul trecut.

La Muzeul Național de Artă al României, 2.850 de persoane de persoane au vizitat, pe baza unui bilet în valoare de 32 lei (16 lei pentru pensionari, 8 lei pentru elevi și studenți), toate spațiile deschise în cadrul evenimentului, potrivit directorului general al instituției, criticul de artă Erwin Kessler.

‘Am avut o seară bună. 2.850 și ceva de vizitatori. La noi au fost foarte mulți tineri, dar nu am putut să îi primim chiar pe toți, pentru că noi am închis în funcție de nevoile personalului nostru. Foarte mulți tineri au venit de la ora 20:30. Începând cu ora 17:00 noi am avut ghidaje’, a precizat Kessler pentru AGERPRES.

***

Muzeul Național al Țăranului Român a înregistrat un număr mai mic de vizitatori decât la ediția precedentă.

‘3.481 de vizitatori. Mai puțini decât anul trecut, Foarte mulți copii, adolescenți și tineri. Mai puțini vârstnici. Cele mai vizitate expoziții: permanenta și o expoziție temporară care a avut vernisajul azi: Laborator GDPR, de Anca Coller și Daniel Stancu’, a declarat pentru AGERPRES directorul general al MNȚR, Virgil Ștefan Nițulescu.

***

La Muzeul Național Cotroceni, peste 3.700 de persoane trecuseră pragul instituției până la ora 22:00.

‘Cu sprijinul Administrației Prezidențiale, față de traseul inițial, se vizitează și Sala de Teatru, Sala Unirii și Galeria Basarabilor. O să prelungim programul peste 23:00 pentru ca până la 22:00 au intrat deja 3.755 și sunt foarte mulți doritori în continuare. Mulți tineri. Au venit grupuri și din țară: Brașov, Constanța, Râmnicu Vâlcea. Erau la poartă de la ora 16:00. O să depășim 4.100’, a spus pentru AGERPRES directorul general al muzeului, Ana-Maria Ludatser.

***

Dr. Cleopatra David (Filarmonica George Enescu) a declarat pentru AGERPRES că numărul vizitatorilor care au ales să viziteze Ateneul Român în Noaptea Muzeelor, tineri și familii, a fost unul egal cu cel de la ediția precedentă.

‘Circa 600 la primul interval de timp. Estimăm 3.000 până la finalul evenimentului. Peste jumătate, pentru prima dată la Ateneu. Melomanii vin la concerte. Aici majoritatea au spus că au mai fost la concerte de muzica clasică. Dar mulți confundă clasicul cu crossover’, a spus David, în jurul orei 23:00.

Ea a menționat că a predominat publicul tânăr. ‘Majoritatea tineri’, a punctat Cleopatra David.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bucureștiul și Max Korzh

    Sîmbătă seara, Bucureștii au găzduit unul dintre cele mai...

    Cine va negocia din UE cu Rusia

    Uniunea Europeană se pregătește pentru discuții la nivel înalt...

    Memorandumul între Statele Unite și Iran include deblocarea a 25 de miliarde de dolari

    Memorandumul de înțelegere finalizat între Statele Unite și Iran...

    Tulsi Gabbard demisionează din fruntea Serviciului Național de Informații al SUA

    Tulsi Gabbard, directoarea Serviciului Național de Informații al SUA,...

    Trimisul lui Trump: Avem nevoie de petrolul din Groenlanda

    Jeff Landry, trimisul special al președintelui american Donald Trump...

    Rubio: Ne-am suspendat participarea la negocierile ruso-ucrainiene

    Secretarul de stat american Marco Rubio a confirmat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare