În timp ce Europa, cutremurată de războiul din Ucraina, încearcă să-şi reducă dependenţa delivrările de energie din Rusia, în fundal pândeşte o primejdie şi mai mare. Pentru fabricarea turbinelor eoliene, maşinilor electrice, celulelor fotovoltaice şi cipurilor pentru computer sunt necesare metale industriale şi pământuri rare. Iar digitalizarea tot mai accelerată şi trecerea la energia verde vor mări considerabil cererea pentru aceste resurse speciale. Adesea, extracţia lor se concentrează în câteva regiuni ale lumii. Aşa stând lucrurile, China ar putea da pe viitor mari bătăi de cap restului lumii. Germania importă din China numeroase materii prime, care sunt de pe acum indispensabile tehnologiilor viitorului, de care va fi şi mai mare nevoie în deceniile următoare. În plus, nu există doar în minerit, ci şi la prelucrarea materiilor prime o mare concentrare a pieţii şi China este unul din principalii prelucrători, după cum afirmă Siyamend Al Barazi, expert în cadrul Agenţiei germane pentru materii prime DERA, spune într-un comentariu Deutsche Welle.
CE SUSȚINE DW:
China are practic monopol asupra multor materii prime
UE importă majoritatea metalelor în proporţii variind între 75 şi 100 la sută. Din cele 30 de materii prime pe care UE le-a catalogat drept „critice”, 19 sunt livrate în principal de China. Între acestea se numără de exemplu magneziul, unde China deţine aproape un monopol (livrează 93 la sută din necesarul UE), pământurile rare (98 la sută) şi bismutul (93 la sută)
Această dependenţă s-ar putea amplifica în viitor. Până în 2030, cererea de cobalt va fi de cinci ori mai mare decât în prezent, estimează UE. Propulsată de mobilitatea electrică, unde litiumul este necesar acumulatoarelor electrice, cererea de litiu ar putea creşte până în 2030 de 18 ori. Până în 2050 va fi necesar de 60 de ori mai mult litiu decât în prezent, potrivit estimărilor.
Deja în 2010 a apărut bănuiala că Republica Populară îşi foloseşte materiile prime pe post de pârghie politică. Pe atunci, Beijingul a limitat exporturile de pământuri rare. În consecinţă, preţurile au explodat. Litigiul a ajuns în faţa Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care l-a arbitrat, iar China a respectat hotărârea OMC, anulând limitările de export. „Aceasta a întărit încrederea europenilor, inclusiv a germanilor, că Beijingul recunoaşte reglementările în vigoare”, a declarat Raimund Bleischwitz, director ştiinţific al Centrului Leibniz pentru Cercetări Marine Tropicale.
Dar Europa nu se poate baza pe faptul că Republica Populară va onora și pe viitor o cerere crescută de resurse. Potrivit publicaţiei Handelsblatt (ediţia din 25.03. 2022), experţi ai Ministerului chinez al Industriei şi Tehnicii Informaţionale au dezbătut în ianuarie 2021 sistarea livrărilor de pământuri rare cu destinaţia SUA.
Europa nu va fi însă cu adevărat surprinsă dacă livrările de materii prime din China vor fi diminuate. În planul cincinal actual, Beijingul a arătat clar că exportul de materii prime va fi limitat, urmând ca ţara să se concentreze pe cererea internă. În loc să exporte materii prime, China vrea să devină pe viitor un lider mondial în tehnologiile de vârf, inclusiv strategice.
În plus, China vrea să devină până în 2060 neutră sub aspect climatic şi pentru asta necesită la fel ca şi Europa materii prime critice. În acest scop, Beijingul şi-a luat din timp măsuri de precauţie, prin ample investiţii şi contracte care-i garantează accesul la resurse din străinătate, de pildă din Africa. (…)
O problemă este însă finanţarea noilor proiecte montane şi a instalaţiilor de prelucrare a resurselor extrase, susţine Al Barazi, fiindcă lipseşte capitalul de risc. Atât timp cât se are în vedere doar preţul, producţia europeană nu face faţă concurenţei. China subvenţinează din anii 90 extracţia materiilor prime şi şi-a extins drastic capacităţile de prelucrare, având în plus o legislaţie de protecţie a mediului permisivă. Toate acestea fac posibile preţurile mici.
Dar Europa, cu excepţii, săracă în materii prime, nu va reuşi să-şi acopere necesarul prin mine proprii. Problema ar putea fi rezolvată întrucâtva şi prin diminuarea cantităţii de deşeuri, dar şi reciclarea îşi are limitele sale. „Industria nu poate recicla decât cantităţile aflate la dispoziţie. Cu 40 de ani în urmă, necesarul global de cupru era de aproximativ 10 milioane de tone. Astăzi, este de peste 20 de milioane de tone”, a declarat Peter Buchholz, expert în cadrul DERA. În plus, unele produse care conţin cupru rămân în exploatare decenii la rând şi cuprul respectiv nu stă la dispoziţie pentru alte nevoi. (…)
