Home Dezvaluiri ”Suntem în lumea a treia a fotbalului”

”Suntem în lumea a treia a fotbalului”

0

Fotbalistul echipei naţionale, Nicolae Stanciu, a declarat, luni seara, după înfrângerea cu Spania (scor 5-0), că România este în lumea a treia a fotbalului având în vedere că a încheiat pe locul patru Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

„E foarte dificil, nu-mi găsesc cuvintele. Indiferent că jucăm cu Spania sau alt adversar de calibru, 5-0 este un scor foarte mare şi nu mai e nimic de zis. Asta e realitatea, suntem în lumea a treia a fotbalului. A mai zis şi Tătăruşanu, am fost în urna a patra la sorţi, deci am plecat cu şansa a patra. Am avut noroc că am tratat corect Liga Naţiunilor şi a fost meritul nostru că mai avem acum o şansă să ne ducem la EURO (n.r. – prin barajul Ligii Naţiunilor). Chiar ar fi păcat să îi dăm cu piciorul pentru că la baraj sunt echipe apropiate de valoarea noastră. Dacă nu vom reuşi să ne calificăm de la baraj nu vom avea nicio scuză”, a afirmat Stanciu la postul Pro Tv.

„Pentru a avea rezultate şi a reuşi să ne calificăm la un Campionat European e nevoie de multă muncă şi să facem ce nu am făcut până acum. Toată lumea spune de noi, românii, că suntem talentaţi, dar dacă nu alergăm 90 de minute şi nu ne batem pentru fiecare minge ne va fi greu să ne calificăm. Important e ca toţi să tragem la aceeaşi căruţă şi să luptăm pentru echipă. De acum încolo va fi greu cu oricine vom juca dacă nu înţelegem acest lucru”, a adăugat el.

Referitor la plecarea lui Cosmin Contra de la conducerea echipei naţionale, Stanciu a afirmat: „Nouă nu ne rămâne decât să îi mulţumim selecţionerului pentru tot ce a făcut pentru noi şi să încercăm ca în martie să ajungem la EURO 2020 şi pentru dânsul. Am pierdut în mandatul său 3 meciuri, dar asta e viaţa oricărui antrenor, el suferă pentru rezultate şi îşi asumă responsabilitatea”.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de selecţionata Spaniei cu scorul de 5-0 (4-0), luni seara, pe Stadionul Wanda Metropolitano din Madrid, în ultimul meci al celor două echipe în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

La finalul întâlnirii, selecţionerul Cosmin Contra, al cărui contract cu Federaţia Română de Fotbal a expirat o dată cu finalul preliminariilor EURO 2020, a anunţat că nu va mai continua la conducerea tehnică a primei reprezentative.

România ratase calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale încă de vineri când a fost învinsă de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul meci.

„Tricolorii” păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. România îşi va afla vineri adversara din primul tur al barajului.

Ad

Exit mobile version