Home Analize „Sunt luni de zile în care în fruntea spitalelor au fost numiţi...

„Sunt luni de zile în care în fruntea spitalelor au fost numiţi ciocli, chelneri şi exemplul de incompetenţă criminală e numirea conducerii DSP Bucureşti. Ştim raportul Curţii de Conturi. Toate aceste lucruri îl decredibilizează pe domnul Iohannis. Criza sanitară e cauzată exclusiv de Guvernul criminal şi incompetent al domnului Iohannis”

0

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis apără Guvernul PNL „criminal şi incompetent”, un Executiv care a cauzat criza sanitară. El a adăugat că PSD a acţionat mereu responsabil, a votat starea de urgenţă, a susţinut modificări legislative necesare gestionării pandemiei.

„Guvernul PNL a scăpat situaţia de sub control cu pandemia. Ei conduc MAI, ei au ISU şi nu fac nimic. De aceea ne aflăm în această situaţia în care nu mai putem ieşi din România. Acest Guvern este de vină pentru această criză fără precedent. Guvernul trebuia să dispună o nouă lege privind izolarea şi carantina după decizia CCR, iar aşteptarea motivării nu e decât o dovadă a incompetenţei crase a Guvernului. A trimis legea de abia pe 6 iulie, Parlamentul a adoptat în câteva zile legea. Reţineţi, de Camera Deputaţilor a trecut în mai puţin de 48 de ore”, a afirmat Lucian Romaşcanu, joi la sediul PSD din Kiseleff.

El a mai spus că sunt luni de zile în care au fost numiţi ciocli şi chelneri la conducerea spitalelor, iar Cabinetul Orban a gestionat foarte proast pandemia.

„Ceea ce face domnul Iohannis e să apere acest Guvern incompetent şi criminal. Sunt 4 luni de zile fără măşti. Cum să aperi nepotismele? Sunt luni de zile în care în fruntea spitalelor au fost numiţi ciocli, chelneri şi exemplul de incompetenţă criminală e numirea conducerii DSP Bucureşti. Ştim raportul Curţii de Conturi. Toate aceste lucruri îl decredibilizează pe domnul Iohannis. Criza sanitară e cauzată exclusiv de Guvernul criminal şi incompetent al domnului Iohannis. Nu are niciun fel de legătură nimic din ceea ce a făcut PSD cu această gestionare extraordinar de proastă a pandemiei. Ba din contră. Am acţionat responsabil. Am votat starea de urgenţă, să votăm modificări legislative”, a explicat Romaşcanu. 

Ad

Exit mobile version