Administraţia Barack Obama a dispus sancţiuni împotriva a cinci persoane şi a şase companii care au oferit combustibil regimului Bashar al-Assad, existând informaţii că transporturi de carburant s-au făcut inclusiv prin România, scrie The New York Times, citat de Mediafax.
Departamentul american al Trezoreriei a stabilit că firmele respective au oferit petrol şi carburanţi Siriei, ajutând regimul Bashar al-Assad în campania militară şi încălcând embargoul impus de Statele Unite.
„Atât timp cât regimul nelegitim din Siria comite atacuri brutale împotriva propriului popor, vom încerca să distrugem reţelele de susţinere a forţelor militare şi să intensificăm presiunile financiare şi economice”, a declarat David Cohen, secretarul Trezoreriei responsabil de Combaterea Terorismului şi de Informaţii Financiare, citat de The New York Times. Printre companiile introduse pe lista sancţiunilor se numără Abdulkarim Group (cu sediul în Siria), Staroil B.V. (cu sediul în Olanda), Rixo International Trading Ltd şi Bluemarine SA (înmatriculte în Elveţia), Maxima Middle East Trading Company şi Pangates International Corporation (cu sediile în Emiratele Arabe Unite). Potrivit unor oficiali americani, transferuri de carburant spre Siria au fost efectuate inclusiv prin Turcia şi România.