SUA sancționează companiile asociate în Nord Stream 2: UE, Germania și Rusia denunță „ideologia americană ce nu poate suporta concurenţa mondială”

Sancţiunile americane împotriva companiilor asociate cu construcţia gazoductului rusesc Nord Stream 2, promulgate vineri de Donald Trump, împiedică alte ţări „să-şi dezvolte economia”, a denunţat sâmbătă, alături de UE şi Germania, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de France Presse.

„Un stat cu o datorie publică de 22.000 de miliarde de dolari interzice unor ţări solvente să-şi dezvolte economia reală”, a declarat Maria Zaharova pe pagina sa de Facebook, denunţând „ideologia americană ce nu poate suporta concurenţa mondială”.

„În curând, ei vor cere şi să nu mai respirăm”, a adăugat ea.

Conducta de gaz, care este aproape finalizată, trece pe sub Marea Baltică, ocolind în special Ucraina. Ea ar trebui să dubleze livrările directe de gaz natural rusesc spre Europa de Vest prin Germania, principalul beneficiar al proiectului.

Pentru Washington, această lucrare va creşte dependenţa europenilor de gazele ruseşti şi va consolida astfel influenţa Moscovei. Uniunea Europeană la rândul său a denunţat cu tărie ingerinţa Statelor Unite în politica sa energetică.

„Din principiu, Uniunea Europeană se opune impunerii de sancţiuni împotriva companiilor europene angajate în activităţi legale”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al UE, citat de AFP.

Comisia Europeană analizează în prezent posibilele repercusiuni ale sancţiunilor americane, a indicat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, guvernul german a denunţat sâmbătă sancţiunile americane împotriva gazoductului Nord Stream 2, numindu-le „ingerinţă în afacerile noastre interne”, notează AFP.

„Guvernul respinge aceste sancţiuni extrateritoriale. Ele afectează companiile germane şi europene şi constituie o ingerinţă în afacerile noastre interne”, a reacţionat Ulrike Demmer, o purtătoare de cuvânt a Angelei Merkel, într-un comunicat.

Ca o primă consecinţă a acestor sancţiuni, compania elveţiană Allseas, angajată de gigantul rus Gazprom pentru a construi secţiunea offshore a gazoductului, a anunţat sâmbătă suspendarea lucrărilor sale de instalare.

Compania precizează că aşteaptă acum „clarificări de reglementare, tehnice şi de mediu din partea autorităţilor americane competente”.

Gazoductul reprezintă o investiţie de aproximativ zece miliarde de euro, finanţată jumătate de Gazprom şi cealaltă jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). Ea ar fi trebuit să intre în serviciu la sfârşitul anului 2019 sau, cel mai probabil, începutul anului 2020.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare