Home Analize SUA propun o confederație Palestina-Iordania. Ce zice Abbas

SUA propun o confederație Palestina-Iordania. Ce zice Abbas

0

Consilierii americani care lucrează la un plan de pace între israelieni şi palestinieni i-au propus preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, formarea unei confederaţii cu Iordania, a afirmat duminică o sursă din Israel, citată de AFP, transmite Agerpres.

Hagit Ofran, reprezentantă a organizaţiei neguvernamentale israeliene Pace Acum, a participat duminică la o întâlnire a lui Abbas cu militanţi pentru pace din Israel. Ulterior, ea a declarat agenţiei France Presse că liderul palestinian a relatat despre un dialog pe care l-a purtat la o dată neprecizată cu Jared Kushner, ginere şi consilier al preşedintelui SUA, Donald Trump, şi cu trimisul special al Washingtonului în Orientul Mijlociu, Jason Greenblatt.

Potrivit lui Ofran, Abbas a răspuns că este interesat de ideea unei confederaţii doar dacă din aceasta urmează să facă parte şi Israelul. Practic, este vorba de un refuz, deoarece Israelul nu va accepta niciodată, a adăugat ea.

Ad

Exit mobile version