Home Analize SUA PALMĂ PENTRU ROMÂNIA: Secretarul de stat american a ales Polonia în...

SUA PALMĂ PENTRU ROMÂNIA: Secretarul de stat american a ales Polonia în turneul său european

0

Includerea Poloniei în turneul pe care secretarul de stat american Rex Tillerson îl efectuează săptămâna aceasta în Europa este o consecinţă a politicii pro-americane a Poloniei şi a aprecierii de către SUA a recentei ofensive politice poloneze în domeniile securităţii şi diplomaţiei internaţionale, a declarat marţi consilierul de politică externă al preşedintelui polonez Andrzej Duda, citat de agenţia PAP.

Această decizie indică încă o dată că SUA consideră Polonia principalul său aliat în Europa de Est.

Rex Tillerson efectuează în perioada 21-27 vizite la Londra, Paris, Varşovia şi la forumul economic de la Davos.

Adresându-se jurnaliştilor la plecarea spre Davos, consilierul de politică externă al preşedinţiei poloneze, Krzysztof Szczerski, a mai estimat că vizita şefului diplomaţiei americane ar trebui să fie şi un bilanţ al ultimelor şase luni de relaţii americano-poloneze care au trecut de la vizita preşedintelui Donald Trump la Varşovia.

”Atunci, cei doi preşedinţi au discutat prima dată despre două mari proiecte de cooperare bilaterală, respectiv în domeniul energiei, cu accent special pe exploatarea resurselor de gaze, şi colaborarea militară pentru modernizarea armatei poloneze şi prezenţa trupelor americane în Polonia. Astăzi, după şase luni, putem spune că am obţinut progrese în chestiuni concrete”, a indicat Szczerski.

El a subliniat că Polonia şi SUA au semnat deja contracte privind furnizarea de gaz american Poloniei şi a amintit negocierile în desfăşurare privind contracte militare. ”Obiectivul este construirea unui susţineri politice pentru prezenţa în continuare a trupelor americane în Polonia (…) şi continuarea discuţiilor privind sprijinul politic pentru modernizarea armatei poloneze în cooperare cu SUA”, a adăugat oficialul polonez.

Convorbirile preşedintelui Andrzej Duda cu Tillerson se vor axa de asemenea pe politică regională. ‘‘Americanii susţin ferm ‘Iniţiativa celor Trei Mări’ (Baltică- Adriatică – Neagră), în care este angajat şeful statului polonez”, a spus de asemenea consilierul prezidenţial.

El precizase anterior că ‘‘energia, cooperarea militară, activitatea în Consiliul de Securitate al ONU şi conflictul din Ucraina se vor afla în centrul convorbirilor care vor avea loc vineri între secretarul de stat american şi preşedintele Duda”.

Szczerski a subliniat că, în contextul vizitei lui Rex Tillerson, este important să se evidenţieze ”stabilitatea şi durabilitatea’ ‘legăturilor transatlantice. ”Polonia a susţinut întotdeauna comunitatea euroatlantică, ce are piloni europeni, atlantici şi americani (…) şi care este un proiect unic al comunităţii de civilizaţii despre care preşedintele SUA a vorbit în cursul vizitei sale la Varşovia”.

”Alegerea Varşoviei (printre capitalele care vor fi vizitate de către Tillerson) nu este întâmplătoare. Această alegere ‘este o consecinţă a politicii pro-americane a Poloniei şi a aprecierii de către SUA a recentei ofensive politice poloneze în domeniile securităţii şi diplomaţiei internaţionale”, a conchis consilierul preşedintelui Andrzej Duda.

Ad

Exit mobile version