Home Externe SUA cere Ucrainei să evite escaladarea tensiunilor cu Rusia

SUA cere Ucrainei să evite escaladarea tensiunilor cu Rusia

0

Vicepreședintele american Joe Biden a discutat vineri la telefon cu președintele ucrainean Petro Poroșenko și i-a cerut acestuia „să se achite de partea care îi revine” în evitarea escaladării tensiunilor cu Rusia, a anunțat Casa Albă, citată de Reuters.

Biden a precizat că SUA au făcut apel la partea rusă să dea dovadă de aceeași reținere, a precizat Casa Albă în comunicat.

Serviciile de informații ruse susțin că Kievul a organizat mai multe incursiuni ale unor „sabotori-teroriști” în Crimeea care s-au soldat cu înfruntări armate și au provocat moartea, potrivit Moscovei, a unui agent FSB și a unui militar rus.

De asemenea, Rusia a anunțat vineri că a desfășurat sisteme de apărare antiaeriene și antirachete de tipul S-400 în Crimeea.

Prim-ministrul Dmitri Medvedev a estimat că acțiunile Kievului reprezintă „o crimă împotriva Rusiei și a poporului rus”, potrivit agențiilor de presă.

El a adăugat că președintele Vladimir Putin ar putea rupe legăturile diplomatice cu Ucraina dacă nu există alte „mijloace de a influența situația”.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a făcut apel la rândul lui la occidentali să avertizeze Kievul „împotriva unor măsuri periculoase care ar putea avea consecințele cele mai negative”.

Ad

Exit mobile version