Home Analize SUA aproape de a intra în incapacitate de plată

SUA aproape de a intra în incapacitate de plată

0

Statele Unite vor atinge joia viitoare limita de îndatorare autorizată de Congres, a avertizat vineri ministrul de Finanţe, Janet Yellen, ceea ce ar obliga Trezoreria „să ia măsuri extraordinare” pentru a evita o intrare în incapacitate de plată, relatează AFP conform Agerpres.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy, Janet Yellen a subliniat că începând de joi şi în lipsa unui nou plafon, Trezoreria „se pregăteşte să pună în aplicare începând cu această lună” primele măsuri, care vor viza mai multe fonduri de pensii ale salariaţilor din serviciul public.

Secretarul Trezoreriei a avertizat însă că aceste măsuri ar putea fi doar temporare şi că, dacă Congresul nu ajunge la un acord, Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plată.

„Nerespectarea obligaţiilor statului ar cauza daune ireparabile economiei americane şi mijloacelor de trai ale tuturor americanilor, precum şi finanţelor globale”, a insistat JanetYellen în scrisoarea sa.

După publicarea scrisorii, ratele obligaţiunilor guvernamentale americane pe termen scurt au crescut, un semn de nervozitate a pieţei.

Ad

Exit mobile version