spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
1.3 C
București

SUA, apel către cetățenii săi din străinătate: URMEAZĂ TSUNAMIUL CORONAVIRUSULUI

Statele Unite, care au repatriat deja peste 30.000 de americani de la declanşarea pandemiei, au lansat miercuri un avertisment cetăţenilor lor aflaţi încă în străinătate: reveniţi acasă acum înainte de a fi înghiţiţi de „tsunami”-ul coronavirusului, notează AFP conform Agerpres.

„Nu există nicio garanţie că Departamentul de Stat va fi în măsură să ajute în continuare la repatriere” „peste câteva săptămâni”, a declarat Ian Brownlee, însărcinat cu coordonarea întoarcerii americanilor, subliniind că în curând ar putea fi imposibil să se mai recurgă la zboruri de pasageri ori chiar să se închirieze avioane private.

„Dacă cetăţeni americani doresc să revină în Statele Unite, trebuie să-şi facă acum aranjamentele”, a insistat el în cursul unei conferinţe de presă, desfăşurată telefonic.

Diplomatul a ridicat tonul pentru că, în opinia sa, sunt numeroase persoane care par să amâne acest lucru fără să-şi dea seama de gravitatea situaţiei, în timp ce frontierele se închid una după alta, iar companiile aeriene îşi suspendă zborurile pentru a opri răspândirea COVID-19.

„Dacă sunteţi pe plajă când pământul începe să se cutremure, nu staţi acolo aşteptând tsunami-ul, fugiţi să vă puneţi la adăpost”, a continuat el. „Ei bine, în acest caz, cutremurul a avut deja loc, este timpul să vă puneţi la adăpost şi nu să speraţi că veţi primi un ajutor mai târziu!”, a mai afirmat responsabilul american.

Ian Brownlee a făcut cunoscut că Departamentul de Stat de la Washington a repatriat peste 31.000 de americani de la declanşarea pandemiei în China, din peste 60 de ţări cu mai mult de 350 de zboruri.

Mai sunt prevăzute sau în curs de pregătire peste 80 zboruri în zilele care urmează, a precizat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Berliner Zeitung: SUA vor să controleze gazul rusesc pentru europeni prin Nord Stream

    Statele Unite poartă negocieri secrete privind repornirea gazoductelor Nord...

    Articole relationate

    Categorii populare