Un amplu studiu care încearcă să stabilească dacă există o legătură între privarea constantă şi neglijarea în copilărie, pe de o parte şi problemele mintale la vârstă adultă, pe de altă parte, a fost realizat în Marea Britanie, transmite BBC.
Studierea a 165 de orfani din România, care au fost adoptaţi de familii din Marea Britanie în anii 1990, demonstrează că, în ciuda creşterii şi educării într-un mediu stabil şi normal, mulţi dintre aceşti copii dezvoltă probleme sociale şi emoţionale la vârste adulte, informează corespondenţii BBC