Studiu în Germania într-un focar: Cu și fără anticorpi

Circa 6% dintre rezidenţii unui oraş german care a fost un focar timpuriu de coronavirus au anticorpi pentru COVID-19, în timp ce 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv acum nu mai au deloc anticorpi, a anunţat marţi Institutul german pentru boli infecţioase Robert Koch, potrivit Reuters.

În oraşul Bad Feilnbach, din sudul Germaniei, unul dintre primele focare de COVID-19 la începutul epidemiei, au fost testate 2.153 de persoane între 23 iunie şi 4 iulie şi s-au descoperit astfel de 2,6 ori mai multe infectări decât se ştia anterior. În acest oraş a fost nevoie de evacuarea unui cămin de bătrâni în urma declanşării focarului.

Unele persoane infectate cu COVID-19 sunt asimptomatice ori au avut numai simptome uşoare, aşadar testele de anticorpi pot contribui la stabilirea adevăratei prevalenţe a bolii.

Studiul efectuat a relevat cea mai ridicată prevalenţă a virusului în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, circa 8%, a declarat la o conferinţă de presă Claudia Santos-Hoevener, şefă de proiect în cadrul RKI. Din rândul celor care au anticorpi, 14,5% nu au avut niciun simptom, în timp ce 40% dintre cei care anterior au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus acum nu mai au deloc anticorpi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare