ȘTRANDUL MARE DE LA SCHELA SE DESCHIDE

0

„Am finalizat lucrările de reamenajare și deschidem pentru severineni și Ștrandul Mare de la Schela, cu respectarea tuturor regulilor de protecție pentru public”, a anunțat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Stoica.

Igienizarea apei din bazin se va face periodic, funcție de gradul de utilizare, iar intrarea în baza de agrement se va realiza pe căile de acces stabilite și pe baza triajului epidemiologic.

Programul de funcționare va fi de luni până vineri, între orele 08:30 – 20.00 și vineri-sâmbătă, între orele 08:00 – 20:30.

Tariful de intrare este de 5 lei, în timp ce pensionarii au intrarea gratuită, de luni până joi, pe baza cuponului de pensie.

Pe tot parcursul săptămânii, intrarea copiilor sub 10 ani este gratuită.

„Pregătim în această perioadă un proiect, pentru ca prin următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, să modernizăm întreaga bază de agrement de la Schela și să construim aici un Aqua Parc”, a mai precizat Marius Screciu.