Home Analize Statul ungar a finanțat cumpărarea Casei Maghiare din Timișoara. Consulul onorific al...

Statul ungar a finanțat cumpărarea Casei Maghiare din Timișoara. Consulul onorific al Ungariei, mesaj pentru toţi maghiarii din Transilvania: Trebuie să creadă şi să lupte, iar visele vor deveni realitate.

0

Asociaţia Bastion-Várbástya Egyesület, din Timişoara, a cumpărat, joi, cu sprijinul statului ungar, Casa Maghiară situată în zona centrală a oraşului. Casa Maghiară a fost construită la 10 ani după Tratatul de la Trianon de către maghiarii oraşului, pentru asociaţiile lor culturale şi pentru formaţiunea lor politică.

Potrivit Radio Timişoara, contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat, joi, de către reprezentanţii Timpress SA şi reprezentanţii Asociaţiei Bastion-Várbástya Egyesület.

Péter Tamás, preşedintele Asociaţiei Bastion-Várbástya Egyesület, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că imobilul cu trei etaje, destinat pentru birouri, cu o suprafaţă utilă de circa 1 800 de metri pătraţi, va servi din nou pentru interesele maghiarilor din Banat şi din Timişoara, la fel ca iniţial. Potrivit liderului comunităţii, care deţine şi funcţia de Consul onorific al Ungariei în Timişoara, redobândirea clădirii transmite un mesaj pentru toţi maghiarii din Transilvania: că aceştia trebuie să creadă şi să lupte, iar visele vor deveni realitate.

Péter Tamás a mai declarat că Asociaţia a primit o subvenţie de trei milioane de euro pentru cumpărarea şi renovarea imobilului. Preţul de achiziţie convenit şi costurile de intabulare se ridică la 2,3 milioane de euro, iar suma rămasă urmează să fie utilizată pentru renovarea parţială a clădirii.

Preşedintele asociaţiei a adăugat că, în această clădire, doresc să ofere spaţii asociaţiilor maghiare din Timişoara şi formaţiunii politice maghiare şi, totodată, doresc amplasarea unei tipografii digitale şi deschiderea unui magazin maghiar în spaţiile comerciale adiacente clădirii, care au fost achiziţionate împreună cu Casa Maghiară. Acesta a mai menţionat că, pentru sustenabilitate, probabil unele spaţii vor fi închiriate în continuare unor firme. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat după trei ani de negocieri, a mai adăugat Péter Tamás.

Casa Maghiară, situată în apropierea clădirii în care îşi au sediile Consiliul Judeţean Timiş şi Instituţia Prefectului Judeţului Timiş, a fost construită de comunitatea maghiară, în anul 1930, din donaţii publice. Ea a servit instituţiilor culturale şi formaţiunii politice maghiare, rămase fără sedii în urma Tratatului de la Trianon. Clădirea a fost intabulată ca proprietate a Societăţii pe Acţiuni Casa Maghiară (Magyar Ház Részvénytársaság) înfiinţată în acest scop. Autorităţile comuniste române au mutat în clădire presa de partid, dar naţionalizarea clădirii a avut loc abia în anul 1967, când a fost construită o nouă aripă în curtea interioară. La începutul anilor ’90, imobilul a fost achiziţionat de editura cotidianului judeţean Renaşterea Bănăţeană, Timpress SA.

În ultimele decenii, reprezentanţii maghiarilor din Timişoara au intentat numeroase procese pentru revendicarea Casei Maghiare, dar toate au fost pierdute. La început, au încercat să obţină prin instanţă radierea din cartea funciară a consemnării naţionalizării din anul 1967, instanţa însă le-a respins cererea, după care descendenţii acţionarilor, deţinători ale aşa numitelor “bonuri de cărămizi” (reprezentând sumele de bani oferite ca donaţie pentru construirea casei) au reînfiinţat Societatea pe Acţiuni Casa Maghiară, menţionând în actul constitutiv că noua societate este de fapt succesoarea celei vechi. Dar şi lupta juridică a reînfiinţatei Societăţi s-a dovedit a fi fără succes.

Casa Maghiară a fost retrocedată, în anul 1998, comunităţii maghiare printr-o Ordonanţă de urgenţă a Guvernului României, însă clădirea era deja în proprietatea societăţii Timpress SA., care funcţiona în mare parte cu capital privat. Prin urmare, în instanţă, societatea a scos imobilul de pe lista proprietăţilor ce urmau să fie restituite.

Clădirea are şi o semnificaţie simbolică. La primul etaj al acesteia se află, şi în prezent, redacţia “Heti Új Szó”, săptămânalul de limbă maghiară din Banat, care asigură spaţiu şi organizaţiei judeţene a UDMR. Timpress a încercat în mod repetat, însă fără succes, să scoată din imobil ultimele instituţii maghiare rămase acolo.

Ad

Exit mobile version