Statul american Florida a interzis şcolilor şi firmelor să le ceară angajaţilor să se vaccineze împotriva COVID-19, şi a iniţiat posibila retragere din agenţia federală de protecţie la locurile de muncă, transmite vineri Reuters conform Agerpres.
Guvernatorul Ron DeSantis, un republican din aripa de dreapta, văzut ca un potenţial candidat la preşedinţia SUA, a semnat joi pachetul de reglementări adoptat de legislativul din Florida.
‘Ne asigurăm că oamenii au dreptul să-şi câştige existenţa, oamenii au dreptul să fie protejaţi la locul lor de muncă şi părinţii sunt protejaţi spre a putea hotărî cum sunt crescuţi copiii lor’, a spus DeSantis.
Într-un anunţ ulterior pe Twitter despre semnarea noilor legi, guvernatorul s-a referit la ‘statul liber Florida’.
Noua lege a atras imediat condamnări din partea unor oficiali din sănătate şi a unor lideri democraţi. ‘Oare ce ar putea să meargă rău …’, a scris guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, pe Twitter.
Pachetul de reglementări a fost adoptat într-o sesiune specială de trei zile a legislativului din Florida, dominat de republicani şi convocat de DeSantis cu scopul de a împiedica obligativitatea vaccinării impusă de guvernul federal.
Noile legi le permit angajatorilor să le ceară angajaţilor să se vaccineze, dar le şi impun acestora să le permită oamenilor să refuze din motive religioase, medicale sau de altă natură. Persoanele care au avut COVID-19 vor fi exceptate.
Angajatorii care refuză să permită exceptările pot primi amenzi de până la 50.000 de dolari.