Home Actualitate Stand-up cu Miruță la Munchen: Ca la autoservirile studențești de pe vremuri

Stand-up cu Miruță la Munchen: Ca la autoservirile studențești de pe vremuri

0

Ministrul apărării, Radu Miruță, publică azi, pe Facebook (!?), rezumatul unei întâlniri cu secretarul general NATO, Mark Rutte despre care spune: “ Întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, a fost una importantă pentru România. A fost un dialog direct, aplicat, concentrat exclusiv pe poziția și interesele noastre într-un context de securitate tot mai complicat. Am discutat clar despre întărirea Flancului Estic și despre rolul esențial al României în această arhitectură.” Pare o discuție lungă, așezată, bine pregătită, cu dosarele pe masă. De fapt, fotografiile îi arată pe cei doi cum stau în picioare, pe hol, și vorbesc la un colț de masă, fără niciun document în față. Ceva e ciudat aici. Am participat la numeroase întâlniri cu demnitari de prim rang ai lumii. Niciodată nu eram fotografiați stând în picioare, ca la autoservirile studențești de pe vremuri, afirmă pe Facebook președintele Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian, fost ministru al finanțelor.

Când totuși ne fotografiam în picioare aveam  un aer ceremonios și fundal semnificativ, drapele sau panouri explicative privind evenimentul la care participam. Consilierii mei îmi dădeau o documentație pentru întâlnire și pregăteau împreună cu consilierii partenerului de dialog un comunicat comun. Ori am ajuns într-un stadiu de stand-up politics, ori întâlnirea cu Mark Rutte a fost doar un schimb politicos de fraze, pe coridoarele Conferinței de la Munchen.De altfel, despre această discuție nu am găsit comentarii publice decât dintr-o singură parte, vă imaginați, desigur, că dinspre cea românească, mai spune Vosganian.

Ad

Exit mobile version