Home Economie Agricultura SRI și DNA acuzate că au acoperit un tun de 3 miliarde...

SRI și DNA acuzate că au acoperit un tun de 3 miliarde de euro din bugetul de stat

0

Pastrarea preţului de referinţă al gazelor naturale de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) la un nivel neactualizat timp de 10 ani, între 2008 şi 2017, a produs pierderi la bugetul statului în valoare de 3 miliarde de dolari, a declarat joi Dorin Ursărescu, consilierul preşedintelui ANRM.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Laura Codruta Kovesi, sustine o declaratie de presa dupa semnarea decretutului de revocare a sa, de catre presedinte, luni 9 iulie 2018, la sediul DNA din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE/MEDIAFAX FOTO

Acesta a făcut numeroase acuzaţii la adresa SRI, DNA, Parchetului General şi fostei conduceri ANRM de până în octombrie 2017, dar şi către fostul prim-ministru Mihai Tudose.

„În octombrie 2017, când noua conducere a ANRM şi-a preluat activitatea, am constatat lucruri de o gravitate deosebită. Primul lucru constatat a fost faptul că preţul de referinţă al gazelor naturale, la care se plătesc redevenţele la statul român, nu fusese actualizat din anul 2008, deci de 10 ani de zile statul român încasa redevenţe la un preţ de referinţă neactualizat din 2008, la un preţ care era de 495 de lei pentru 1000 de metri cubi de gaze. Între timp a avut loc liberalizarea preţului la gaze, deci preţul de vânzare era deja undeva la 900-1.000 lei. Statul român, în toată această perioadă, a încasat redevenţe la un preţ de referinţă de 495 de lei pe 1000 de metri cubi”, a afirmat Dorin Ursărescu.

Acesta a susţinut că SRI şi DNA au fost informate de această situaţie, iar toate aceste lucruri au fost publice în rapoartele Curţii de Conturi.

„Suma pe care statul român ar fi trebuit să o încaseze este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Cine e vinovat pentru aceste lucruri? Toate aceste lucruri au fost publice, sunt rapoarte ale Curţii de Conturi, rapoarte ale Corpului de Control al prim-ministrului, iar instituţiile abilitate ale statului, SRI şi la DNA – care este foarte activ cu alte ocazii – ar fi trebuit să fie de însemnătate pentru ei şi o prejudiciere a bugetului de stat cu 3 miliarde de dolari”, a mai spus consilierul preşedintelui ANRM.

Potrivit sursei citate, conducerea ANRM a acţionat pentru creşterea preţului de referinţă al gazelor naturale imediat după preluarea mandatului în octombrie 2017.

„Actuala conducere a ANRM a acţionat imediat, am venit în octombrie, iar în decembrie 2017 ANRM a elaborat ordinul privind preţul de referinţă. În 22 decembrie 2017 am fost la Monitorul Oficial şi am depus acest ordin, care aducea preţul de referinţă de la nivelul de 495 de lei/1000 metri cubi la suma de aproximativ 1.100 lei, deci de două ori şi ceva mai mult. Acest ordin nu a fost publicat. Pe data de 26 am fost chemaţi la Guvernul Tudose, s-a sunat la Monitorul Oficial, s-a blocat publicarea ordinului preşedintelui ANRM, domnul Tudose a sunat personal la conducerea ANRM pentru retragerea acestui ordin, care făcea o reparaţie ce de 10 ani de zile păgubea statul român cu sume importante – 3 miliarde de dolari. Erau instituţii ale statului care au fost sesizate, care trebuia să acţioneze şi care au fost ocupate cu alte probleme”, a explicat Dorin Ursărescu.

În opinia acestuia, DNA şi SRI au perpetuat această infracţiune, prin faptul că nu s-au sesizat, în condiţiile în care cele două instituţii au fost informate de această situaţie.

Ad

Exit mobile version