Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, a declarat marți, la Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile prezidențiale din 2009, că a avut informații, în perioada de dinaintea scrutinului, conform cărora „au existat presiuni ca la conducerea MAI să fie numit Gabriel Oprea, ceea ce s-a și întâmplat”.
„Ceea ce am reținut înainte de a se derula activitatea respectivă a fost că, de fapt, a venit o informație că se încearcă ca Ministerul de Interne să treacă la PDL. Conducerea PSD nu a acceptat această chestiune și, după negocieri intense, au obținut conducerea MAI. În această situație, ulterior, mi-au sosit informații că cei din conducerea SRI au făcut presiuni asupra unor membri ai PSD, mă refer la cei din conducerea PSD, ca la conducerea acestui minister să fie numit dl Oprea. Și așa s-a și întâmplat. După numirea dlui Oprea la conducerea MAI trebuia să se vină cu propuneri pentru secretarii de stat”, a afirmat Dumitru Iliescu.
Potrivit acestuia, exista, în cadrul înțelegerii PSD — PDL un protocol, un algoritm după care erau numiți secretarii de stat.
„Dl Oprea a profitat de faptul că dl Geoană era plecat pentru câteva zile în SUA și, după o consultare pe care a avut-o cu dl Traian Băsescu, a venit și a propus secretarii de stat direct primului ministru, iar primul ministru a emis hotărârile respective. Însă, până să se publice în Monitorul Oficial, am aflat de această chestiune și l-am contactat pe dl Geoană, care a luat legătura cu dl prim-ministru Boc și au anulat numirile respective. În aceste condiții, dlui Oprea i s-a sugerat să își dea demisia și să plece de la conducerea MAI pentru că se aflase deja care era scopul acestuia”, a susținut fostul șef al SPP.
El a arătat că legătura celor povestite cu alegerile din 2009 este „foarte mare, pentru că exista un plan bine pus la punct, care s-a făcut și în 2013, în decembrie, pentru alegerile din 2014”.
„Acest plan și el a fost foarte bine conturat în vederea susținerii președintelui de la acea perioadă ca să poată să câștige din nou alegerile în 2009. Și aveam informația, chiar dacă ulterior dl Nica a fost numit ministru de Interne, am avut informația cu o lună înainte de a fi demis că va fi demis. Și scopul acestei demiteri a fost ca să preia controlul asupra MAI, care avea un rol major în organizarea și desfășurarea corespunzătoare a alegerilor. Am aflat cu o lună înainte de a fi demis dl Nica că i se va găsi un pretext că o să fie demis. L-am informat și pe dl Nica și pe dl Geoană despre aceasta, domniile lor n-au crezut în faza inițială. (…) Dar s-au convins de această manevră”, a declarat Dumitru Iliescu.