spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Spre reunificarea Irlandei? Sinn Fein cere implicarea UE

După rezultatul foarte bun obţinut la alegerile legislative de sâmbătă din Irlanda, lidera Sinn Fein, Mary Lou McDonald, a cerut marţi Uniunii Europene să sprijine proiectul de reunificare a Irlandei, transmite AFP.

Pe primul loc în urma scrutinului s-a clasat Fianna Fail, partid aflat până acum în opoziţie, care va avea 38 de deputaţi. Sinn Fein – formaţiune de stânga – a obţinut însă un rezultat istoric: locul al doilea, cu 37 din cei 160 de membri ai Dail (camera inferioară a parlamentului). Fine Gail, partidul de centru-dreapta din care face parte şi premierul Leo Varadkar, este al treilea, cu doar 35 de deputaţi.

Dacă va intra la guvernare în cadrul unei coaliţii, Sinn Fein îşi va promova obiectivul de unire a Republicii Irlanda, membră a Uniunii Europene, cu Irlanda de Nord, parte a Regatului Unit. Reunificarea este din nou un subiect de actualitate după Brexit, deoarece majoritatea nord-irlandezilor au votat împotriva retragerii din UE.

McDonald consideră că UE „trebuie să ia poziţie în privinţa Irlandei, aşa cum a făcut şi când a susţinut reunificarea Germaniei. Şi în acelaşi fel în care are o poziţie asupra Ciprului şi o abordare pozitivă a reunificării acestei ţări”. Într-o declaraţie pentru BBC, ea a adăugat că divizarea Irlandei a fost „un dezastru”, iar calea de urmat este „reunificarea, reconcilierea şi bunele relaţii cu vecinii apropiaţi”.

Fostul premier irlandez Bertie Ahern consideră că este „inevitabil” un referendum privind reunificarea.

Lidera Partidului Democratic Unionist nord-irlandez, Arlene Foster, este însă de părere că un astfel de demers ar putea fi declanşat doar de ministrul britanic pentru Ulster, dacă „pare probabil că va avea susţinerea majorităţii”.

McDonald, în vârstă de 50 de ani, nu exclude posibilitatea de a ocupa postul de Taoiseach (prim-ministru). „Cred că ar fi formidabil să avem ca Taoiseach pe cineva din Sinn Fein şi de asemenea o femeie”, a declarat ea presei luni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Întâlnire secretă între fiul fostului șah al Iranului și omul lui Trump

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut o întâlnire...

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Articole relationate

    Categorii populare