Revolta de la Ditrău ia amploare

O petiție cu peste 1.800 de semnături a fost depusă marți la primăria localității Ditrău. Localnicii cer patronilor brutăriei să nu angajeze forță de muncă străină și să prezinte actele privind calificarea profesională a primilor doi angajați din Sri Lanka, dar și documentele medicale ale acestora. În fruntea localnicilor semnatari ai petiției se află și de această dată preotul capelan romano-catolic din comună, transmite Hotnews.

Ditrău are circa 5000 de locuitori, dar peste 10% sunt plecați la muncă în străinătate.

Primarul comunei Ditrău, Puskas Elemer, a declarat, marți, corespondentului Mediafax, că petiția a fost depusă de preotul Bíró Károly și de mai mulți localnici și este adresată Primăriei, Consiliului Local, dar și patronilor brutăriei.

„A fost depusă, marți, o petiție la Primăria Ditrău semnată de peste 1.800 de locuitori ai comunei, după cum au promis în urma adunării sătești care a avut loc în 1 februarie la Căminul Cultural. Petiția a fost depusă de preot și de mai mulți oameni și este adresată Primăriei, Consiliului Local, dar și patronilor brutăriei”, a spus Puskas Elemer.

Semnatarii petiției cer patronilor brutăriei să le prezinte localnicilor copii după actele privind calificarea profesională a primilor doi angajați din Sri Lanka și să prezinte Consiliului Local Ditrău actele personale și adeverințele medicale ale acestora.

„Să nu angajeze forță de muncă străină în situația în care rata șomajului în comuna Ditrău depășește 2% și să contribuie, astfel, la prevenirea imigrării tinerilor”, se mai arată în document.

De asemenea, în petiție se mai solicită patronilor brutăriei din Ditrău să le ceară scuze locuitorilor, dar și preotului capelan, care ar fi acceptat rolul de mediator doar la cererea lor.
„Solicităm ca angajatorul să aibă în vedere și să respecte în primul rând liniștea, respectul de sine și interesele publice, cultul religios și tradițiile locuitorilor din Ditrău. Să sprijine înființarea unui sindicat al angajaților din comună. Să despăgubească angajații prejudiciați și jigniți, în mod retroactiv pentru 5 ani, și să plătească concediile de odihnă anuale, să compenseze orele de muncă suplimentare conform legii, să efectueze control intern cu privire la declararea orelor de muncă prestate și să achite eventualele compensații pentru orele de muncă nedeclarate”, se mai arată în petiție.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare