Home Analize Sporesc atacurile împotriva americanilor în Irak

Sporesc atacurile împotriva americanilor în Irak

0

Statele Unite au cerut luni guvernului irakian „să ia măsuri” pentru a pune capăt atacurilor din Irak împotriva intereselor americane, pe care ele le atribuie Iranului, care devine din ce în ce mai influent în ţară în special prin facţiuni armate, relatează France Presse.

Ministrul american al apărării Mark Esper şi-a exprimat „îngrijorarea” într-o convorbire telefonică cu prim-ministrul demisionar Adel Abdel Mahdi, care a declarat într-un comunicat că se teme de o deflagraţie.

„Dl. Abdel Mahdi a făcut apel la toată lumea să nu-i obstrucţioneze eforturile pentru a preveni o escaladare ce va ameninţa toate părţile”, se arată în comunicatul biroului premierului.

El „se teme că un răspuns american la tirurile venite din partea părţilor pro-Iran va degenera în confruntări pe teritoriul irakian”, a explicat un înalt responsabil irakian sub acoperirea anonimatului.

Esper a confirmat presei că i-a făcut cunoscută liderului irakian demisionar „îngrijorarea în legătură cu ceea ce par a fi atacuri asupra bazelor din Irak unde s-ar putea găsi forţe sau echipamente americane”.

El a precizat că i-a spus lui Abdel Mahdi că Statele Unite „au dreptul de a se apăra şi noi cerem partenerilor noştri irakieni să ia măsuri preventive pentru a calma jocul deoarece toate acestea nu sunt bune pentru nimeni” .

Începând cu 28 octombrie, salve de rachete au fost trase de zece ori asupra sectoarelor unde sunt staţionaţi soldaţi şi se află diplomaţi americani. Tirurile nu au fost niciodată revendicate, dar Statele Unite acuză facţiunile proiraniene din Irak.

Esper, care s-a exprimat în avionul cu care se întorcea din Belgia unde a participat la ceremoniile celei de-a 75-a aniversări a bătăliei din Ardeni, a recunoscut că implicarea Teheranului este dificil de dovedit.

Ad

Exit mobile version