Home Mehedinți SPITALUL DE URGENȚĂ DIN DROBETA TURNU SEVERIN, DOTAT CU APARAT DE TESTARE...

SPITALUL DE URGENȚĂ DIN DROBETA TURNU SEVERIN, DOTAT CU APARAT DE TESTARE RAPIDĂ

0

Lupta cu actuala epidemie nu are culoare politică. O dovedește și implicarea tuturor factorilor de decizie, în această perioadă, astfel că la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin a sosit un aparat de testare rapidă COVID-19, ce reduce timpii de așteptare pentru obținerea unui rezultat.

Echipamentul a fost achiziționat de Crucea Roșie, dintr-o donație a companiei Petrom, care a răspuns astfel propunerii ministrului Economiei, Virgil Popescu, de a se implica în sprijinirea dotării cu aparatură de urgență a spitalelor.

Alte două aparate de tip Real Time PCR vor ajunge în perioada următoare la cea mai mare unitate medicală din Drobeta Turnu Severin, fiind achiziționate de Consiliul Județean Mehedinți.

„Primăria s-a implicat în amenajarea unor noi saloane de Terapie Intensivă, care între timp au și fost dotate cu echipamentele necesare, pentru a fi pregătiți să intervenim în timp util, în cazul în care situația o va impune”, a precizat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Cu toate măsurile luate până acum la nivelul municipiului, putem spune că ținem lucrurile sub control, situația epidemiologică nu este în acest moment îngrijorătoare – sunt la această dată 15 cazuri de infectare cu COVID-19 raportate la nivelul județului Mehedinți.

„La nivel național, suntem spre finalul clasamentului, pe locul 35 din 42 de județe, după numărul de cazuri confirmate și sper ca situația să se mențină cel puțin la fel”, mai spune primarul.

Ad

Exit mobile version