spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-0.4 C
București

Spania care deține președinția rotativă a UE vrea să impună migrația refuzată de Ungaria și Polonia

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, a afirmat luni că doreşte să finalizeze până la sfârşitul anului reforma politicii migratorii europene, în pofida opoziţiei acerbe a Ungariei şi Poloniei, notează AFP conform Agerpres.

„Sper (…) că vom putea închide acest dosar important pe parcursul acestui semestru” al preşedinţiei spaniole, care urmează să se încheie pe 31 decembrie, a declarat Sanchez într-o conferinţă de presă la Madrid împreună cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Pentru Spania, acest lucru ar fi semnificativ şi chiar simbolic din punct de vedere politic”, ţara fiind „confruntă de ani de zile cu crize migratorii” care au evidenţiat nevoia de mai multă „coordonare” şi „cooperare”, a continuat el.

Miniştrii europeni de interne au ajuns la începutul lui iunie la un acord cu majoritate calificată (care necesită votul favorabil a 15 ţări din 27, reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE), prevăzând în special un sistem de solidaritate obligatoriu, dar „flexibil” între ţările UE în repartizarea solicitanţilor de azil, un pas înainte făcut într-un dosar blocat de ani de zile.

Acest acord – încă preliminar pentru că trebuie negociat cu Parlamentul European – prevede că statele membre vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din ţările UE aflate sub presiune migratorie sau să plătească o contribuţie financiară, echivalentă cu 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Dar liderii naţionalişti polonez şi ungar se opun aprobării unei astfel de reforme cu majoritate calificată, şi nu în unanimitate.

„Am convenit înainte de mai multe ori că, întrucât problema migraţiei ne divide profund, am putea accepta o regulă doar dacă suntem cu toţii de acord”, a explicat vineri, în cursul unui summit european, premierul maghiar Viktor Orban.

Recursul la majoritatea calificată „este în tratatele europene” şi „nu există o legitimitate politică mai mare decât cea a respectării tratatelor”, a justificat luni Pedro Sanchez, spunând că doreşte „să continue să avanseze” pe acest subiect.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare