Home Dezvaluiri Şpăgile de la Casa de Pensii Bihor: Un milion de euro cash,...

Şpăgile de la Casa de Pensii Bihor: Un milion de euro cash, 43 de case şi apartamente, 25 de terenuri, 16 autoturisme şi acţiuni în valoare totală de 4 milioane de euro

0

Un milion de euro confiscaţi, sechestru pe 43 de case şi apartamente, 25 de terenuri, 16 autoturisme şi acţiuni în valoare totală de 4 milioane de euro. Este primul „bilanţ” dat publicităţii de Poliţie în urma descinderilor de la Serviciul de Expertiză Medicală al Casei de Pensii Bihor, scrie ebihoreanul.ro

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, în urma celor 36 de percheziţii de miercuri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au confiscat un milion de euro în legătură cu care există bănuiala că reprezintă venituri ilicite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, echipajele de anchetatori au ridicat 2.300 de dosare medicale, documente de proprietate ale bunurilor deţinute de suspecţi, decizii medicale, agende, un laptop, memory stick-uri, contracte de creditare ale unor societăţi coordonate de cei în cauză, precum şi sume cash: 1.402.081 lei, 190.880 euro, 125.386 dolari, 10.640 franci elveţieni şi 89.000 forinţi.

Imaginile transmise de biroul de presă arată cum banii erau depozitaţi în geamantane, seifuri şi în plicuri.

Ad

Exit mobile version