Home Analize Șpagă saudită de 100 milioane de dolari pentru Regele Juan Carlos din...

Șpagă saudită de 100 milioane de dolari pentru Regele Juan Carlos din care a dat amantei 65 de milioane

0

Premierul spaniol Pedro Sanchez s-a declarat miercuri ”tulburat” de informaţiile ”neliniştitoare” legate de fostul rege Juan Carlos, bănuit că ar fi fost corupt de către Arabia Saudită, transmit AFP și Agerpres.

”Este evident că noi primim, ansamblul populaţiei spaniole, informaţii neliniştitoare care ne tulbură pe toţi, inclusiv pe mine”, a răspuns Sanchez la întrebarea unui jurnalist dacă informaţiile despre fostul suveran – care a abdicat în anul 2014 în favoarea fiului său Felipe – aduc prejudicii monarhiei.

Justiţia elveţiană şi spaniolă anchetează în special asupra unei sume de circa o sută de milioane de dolari care ar fi fost vărsată în secret de către Arabia Saudită într-un cont al regelui Juan Carlos în Elveţia.

Curtea Supremă spaniolă a anunţat în luna iunie deschiderea unei anchete cu privire la o eventuală responsabilitate a fostului monarh astăzi în vârstă de 82 de ani, dar numai pentru fapte comise după abdicarea sa.

El este bănuit în special că a transferat fonduri oculte într-un cont din Bahamas al fostei sale amante, nemţoaica Corinna Larsen.

Publicaţia online El Espanol a publicat elemente din declaraţia acordată Parchetului din Geneva de către avocatul elveţian Dante Canonica, care a spus că a fost însărcinat să ”creeze o structură” pentru a ascunde fondurile vărsate lui Juan Carlos.

La rândul ei, Corinna Larsen a afirmat, de asemenea în faţa Parchetului din Geneva, potrivit ziarului El Pais, că fostul suveran i-a transferat aproape 65 de milioane de euro ”nu pentru a se debarasa de bani”, ci ”din gratitudine şi dragoste”.

Ad

Exit mobile version