SOV, atac la jurnaliștii cărora le-a dat salarii cu mult peste valoarea profesională

Sorin Ovidiu Vîntu a precizat, printr-o postare pe facebook, că a admis în faţa procurorilor că firmele şi conturile din denunţul făcut împotriva sa şi a lui Bogdan Olteanu îi aparţin, omul de afaceri scriind, totodată, într-un registru ironic, că îşi cere iertare pentru jurnaliştii cărora le-a dat salarii cu mult peste valoarea profesională şi de la politicienii pe care nu i-a devoalat astfel încât se prezintă precum cavalerul Bayard, „fără teamă şi fără prihană”.

”Îmi cer scuze că, în ciuda extraselor de cont şi a viramentelor prezentate în denunţul făcut de familia Ion şi Ionuţ Eftime împotriva mea şi a lui Bogdan Olteanu, nu am avut bărbăţia să neg evidenţele şi am admis că firmele şi conturile îmi aparţin. Îmi cer scuze că, în ciuda declaraţiilor a patru martori conform cărora Bogdan Olteanu m-a vizitat în Deltă, nu am avut bărbăţia să neg în faţa procurorilor acest lucru”, scrie Sorin Ovidu Vîntu.

El îşi cere scuze şi pentru numărul mare de jurnalişti care ar fi primit de la el salarii ”cu mult peste valoarea lor profesională şi umană” şi a căror răzbunare este o exorcizare ”a unui corp cu sute de capete cuprins de convulsii epileptice şi cu bale la guri”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Informația bombă despre pozele cu Nicușor, Ponta și Coldea

    Presupusa întâlnire dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian...

    Afacere propusă: Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii

    Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii! Propunerea...

    Articole relationate

    Categorii populare