Home Analize Sorina Pintea anunță reformarea din temelii a Ministerului Sănătății

Sorina Pintea anunță reformarea din temelii a Ministerului Sănătății

0

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat joi, pentru AGERPRES, că instituţia pe care o conduce este o structură inflexibilă, care trebuie reformată din temelii şi că aceasta este una dintre cele mai grave probleme ale domeniului sanitar.

„Sunt de trei zile la Ministrul Sănătăţii, deci nu pot să spun că am putut să fac o radiografie completă a sistemului sanitar, dar având în vedere faptul că am lucrat şi lucrez în sistem, pot să vă spun că Ministerul Sănătăţii în sine este o structură inflexibilă, o structură care nu corespunde nevoilor pacienţilor, populaţiei, în acest moment, pentru că ne adresăm şi oamenilor sănătoşi. E o structură care trebuie să se reformeze din temelii. Abia după ce se va restructura ministerul vom putea restructura şi restul lucrurilor. Asta este părerea primelor trei zile de ministeriat”, a subliniat Sorina Pintea.

Ea a adăugat că, în ceea ce priveşte restructurarea ministerului, şi-a propus să încerce să schimbe mentalităţile.

„În primul rând, să restructurez mentalităţi. Nu numai în Ministerul Sănătăţii; sper că acest lucru se va răsfrânge şi asupra multor zone din cadrul sectorului sanitar”, a mai spus Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a participat joi, alături de fostul ministru de resort Patriciu Achimaş-Cadariu, la conferinţa „Politici de sănătate în oncologie”, organizată de Institutul Oncologic din Cluj.

Ad

Exit mobile version