Sorin Lavric: România a intrat în zodia macabră a deceselor pe bandă rulantă

România a intrat în zodia macabră a deceselor pe bandă rulantă. Se moare pe capete: din cauza bolilor, accidentelor, crimelor și sinuciderilor. Citeam stupefiat ultima statistică a INS (Institutul Național de Statistică), potrivit căreia în luna decembrie 2023 numărul persoanelor decedate a fost dublu față de numărul nou-născuților. Am intrat într-o vrie în cursul căreia ritmul galopant al mortalității nu mai poate fi oprit. Parcă nici nu mai e nevoie de un război, de un cataclism, sau de altă nenorocire pentru ca numărul nostru să scadă îndrăcit. Parcă o piază rea ne urmărește fără milă. Nu e zi de la Dumnezeu în care să nu auzi ba de o crimă, ba de o sinucidere (la metrou sau sub influența drogurilor), de o moarte subită (post vaccin) sau de un accident rutier, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.
Ne împuținăm văzând cu ochii ca sub un blestem în fața căruia suntem neputincioși. La asta se adaugă neglijența crasă pe care statul român o arată față de acei cetățeni care merită sprijinul lui. La mijloc e un paradox sinistru, cei care muncesc sunt nedreptățiți financiar, iar cei care nu muncesc se bucură de statutul de asistat social. Dacă ne gândim la cohortele de refugiați străini căruia statul le asigură în chip gratuit cazare, școală, locuri de muncă atunci întrezărim adevărata dramă a lumii noastre: de o parte refugiați și asistați social, cărora statul le poartă de grijă necondiționat, de cealaltă parte o masă de salahori sufocați de taxe. România pare o vietate muribundă, lovită simultan din două părți: de o mortalitate nefastă și de o penurie cronică, mai spune Lavric.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare