Dan Motreanu cere Comisiei Europene măsuri suplimentare pentru fermieri

Comisia Europeană răspunde nemulțumirilor fermierilor, dar sunt necesare măsuri suplimentare. Comisia Europeană a adoptat oficial regulamentul prin care fermierii europeni pot beneficia de derogări în anul 2024 de la obligația ca 4% din terenul arabil să fie păstrat pârloagă.Statele membre pot decide că fermierii îndeplinesc criteriile de condiționalitate dacă vor cultiva 4% din suprafața terenului cu culturi/plante fixatoare de azot sau culturi intermediare, fără folosirea pesticidelor, sau dacă vor menține 4% pârloagă din suprafața terenului arabil. În toate cele trei cazuri, fermierii din UE rămân eligibili pentru plățile directe prin PAC. Cu alte cuvinte, dispare obligația să se respecte o singură condiție, cea referitoare la terenul pârloagă, fiind introduse două alternative – folosirea de culturi/plante fixatoare de azot sau a culturilor intermediare, afirmă pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

Noua reglementare va intra în vigoare mâine, se va aplica retroactiv de la 1 ianuarie 2024 și va fi valabilă până la 31 decembrie 2024.Am solicitat, în mod repetat, Comisiei Europene măsuri pentru sprijinirea producătorilor români de cereale, inclusiv derogări de la standardele GAEC 8.Împreună cu colegii din PPE, am convins Comisia Europeană să deblocheze bani din rezerva de criză a UE. Recent, am solicitat Comisiei Europene, împreună cu colegul meu Daniel Buda, creșterea bugetului rezervei de criză a Politicii Agricole Comune (PAC) pentru a oferi fermierilor un sprijin proporțional cu amploarea pierderilor suferite, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare