Home Analize Sorin Lavric (AUR): Tudose, noul justițiar de la PSD

Sorin Lavric (AUR): Tudose, noul justițiar de la PSD

0

Mihai Tudose, acest justițiar al politicii românești, făcut la ceas de seară președintele Consiliului Național al PSD, de către covrigarul Marcel Ciolacu, a început nu doar să facă ”rechizitorii” docte ale tuturor guvernărilor de dreapta din ultimii 34 de ani, ci să alcătuiască și viitoare guverne, acesta având o experiență extrem de vastă în calitate de prim-ministru, după mandatul extrem de ”stufos”, de doar șapte luni, pe care l-a părăsit dând bir cu fugiții exact în ziua în care premierul Japoniei, Shinzo Abe, singurul premier japonez care a vizitat România, sosea în țara noastră într-o vizită de lucru, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Mustind de foarte multă ”competență” politică și electorală, șomerul cu diplomă de liceu până la 25 de ani, școlit apoi la celebra Academie de Informații a SRI, a decretat ferm că, după alegerile parlamentare, AUR va face alianță de guvernare cu PSD, pentru că așa ”vor dori românii”, fără să înțeleagă, totuși, că poporul român s-a săturat de hoții și bolșevicii de la PSD, iar din acest motiv, de 20 de ani, liderii acestui partid mai ajung la Palatul Cotroceni doar când sunt invitați la recepția de Ziua Națională, iar atunci măsurile de securitate sunt unele extrem de sporite, pentru că invitații riscă să plece acasă fără portofele. La alegerile parlamentare din această toamnă,  Partidul Alianța pentru Unirea Românilor va pune capăt acestei guvernări dezastruoase, care a distrus țara și a băgat-o în faliment economic, și exclude în mod categoric să participare la o viitoare guvernare cu un partid de șarlatani și trădători. AUR va face alianță doar cu românii!, mai spune Lavric.

Ad

Exit mobile version