În 1942 doi tineri cărturari, unul teolog și altul filosof, intrau într-o polemică al cărei deznodământ avea să-i consacre pe amândoi: Dumitru Stăniloae și Lucian Blaga. Miezul controversei era sistemul lui Blaga, pe care Stăniloae îl socotea eretic. Nu contează clenciul de idei, ci că se întâlneau două figuri de înaltă ținută intelectuală. Concluzie: doi oameni de spirit se recunoșteau reciproc prin anvergura fiecăruia, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.
Ce se întâmplă astăzi? În locul lui Blaga, un fariseu filistin, Alexandru Florian, o poamă încrâncenată căzută din pomul marxismului masoretic, îi contestă lui Dumitru Stăniloae putința harică de a fi canonizat. A-i tăgădui celui mai mare teolog român, Dumitru Stăniloae (și când spun asta nu o fac din simpatie, caci pentru mine Nichifor Crainic e unic), îndreptățirea de a fi în rândul Sinaxarului dovedește incultură teologică, răzbunare ideologică și ranchiună caiafică. Reacția Bisericii Ortodoxe, de a-i da lui Alexandru Florian un răspuns în duhul blândeții și cu discernământului stihiilor, dovedește măsură și cumpătare inspirată de credința în viața de dincolo.
De unde contrastul? Dacă în perioada interbelică Blaga, un uriaș filozof român, a intrat în polemică cu Stăniloae, astăzi cine intră în ceartă cu același teolog român? Alexandru Florian, un ipochimen infim, un vid intelectual a cărui singura ispravă e că spurcă toate spiritele de dreapta din interbelic. Acest plastron masoretic are obrăznicia de a contesta rangul unui uriaș teolog. Vor urma: Cioran, Noica, Eliade, Ianolide, apoi, prin ricoșeu, Hașdeu, Paulescu și, în final, Eminescu. Dar înainte de ei vor fi ponegriți Ilie Lăcătușu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc și alte sute după ei. Si vă întreb: cât vom mai răbda ca un pigmeu filistin, răzbunător și însuflețit de o ură cronică față de români, să ne spurce valorile spirituale? Același nimeni îi vânează și pe Vulcănescu, Manoilescu, P.P.Panaitescu, Gyr, Gafencu.
Iar dacă vă rog pe voi, intelectualii de elită, Baconschi, Papahagi, Dungaciu, Avramescu, Pleșu, Liiceanu, să-i apărați pe ei, ce veți zice? Veți tăcea mâlc!, mai spune Lavric.
