Home Analize Sorin Lavric (AUR): Dacă ai fraierit statul acum ești răsplătit de Ciolacu

Sorin Lavric (AUR): Dacă ai fraierit statul acum ești răsplătit de Ciolacu

0

Vâslașul lui Dragnea, promovat de către sforarii săi direct în funcția de șef al PSD și al Guvernului României, începe să își copieze tot mai mult mentorul politic, alături de care pescuia știuci pe lacul Belina și făcea planuri de distrugerea a justiției, astfel că, în perioada următoare, toți cei care au fugit de responsabilitatea achitării datoriilor la stat vor beneficia acum de o Mare Amnistie fiscală prin care le vor fi anulate dobânzile și penalitățile, dar și jumătate din datoria principală. Prin urmare, dacă ai fraierit statul, acum ești răsplătit de Ciolacu, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Incompetența naște disperare, astfel că, în contextul în care deficitul bugetar a depășit deja 4% din PIB și ar putea trece și de 7% până la finalul anului, conform prognozelor făcute de către toți specialiștii economici, dar și pentru că au nevoie de cât mai mulți bani pentru fraudarea alegerilor parlamentare și prezidențiale, iar o colectare rapidă de bănuți ar fi imposibilă, banda de tâlhari de la vârful guvernului pregătește, după modelul Dragnea, iertarea tuturor celor care au refuzat să își achite la timp datoriile pe care le aveau față de statul român.  Partidul Alianța pentru Unirea Românilor consideră corectă măsura prin care, contribuabilii care au avut un comportament corect și au dovedit că sunt buni-platnici, având taxele plătite la zi, vor primi o bonificație de 3% din valoarea impozitului pe profit datorat și plătit în anul 2024, însă apreciază că furtul și impostura trebuie să fie drastic sancționate, nu răsplătite, mai spune Lavric.

Ad

Exit mobile version