Home Analize Sorin Lavric (AUR): Concentrarea informației într-un cloud păstorit de STS implică riscul...

Sorin Lavric (AUR): Concentrarea informației într-un cloud păstorit de STS implică riscul de dictatură informațională

0

Nu am nimic împotriva digitalizării, cu trei condiții: 1.să fie eficientă, adică să simplifice procedurile birocratice, într-un timp cât mai scurt; 2. Informația să fie transparentă, aflată la îndemâna oricui; 3. Să nu se preschimbe într-un panopticum, un spațiu de stocare virtual care să controleze informația fără a putea fi la rândul lui controlat. De curând Registrul Comerțului are o nouă platformă (care a costat 40 de milioane de euro) care ar trebui să permită înființarea unei firme în 24 de ore. O țintă onorabilă, dar cu neputință de atins. Astăzi înscrierile se fac mult mai lent decat înaintea introducerii digitalizării. Și atunci unde e eficiența? Deci prima condiție cade, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Să trec acum la următoarele două condiții: digitalizarea tuturor serviciilor publice se va face într-un cloud guvernamental (ale cărui costuri se ridică la peste 100 milioane euro), care va fi găzduit în clădirile STS (Serviciul de Telecomunicații Speciale). Numai că STS controlează informația fără ca la rândul lui sa fie controlat. Și atunci transparența informației rămâne o himeră. Fiind o instituție cu profil militar, STS se poate preschimba într-un panopticum în stare a-i supraveghea pe români fără ca la rândul lui să fie monitorizat. Toate cele trei condiții pe care le-am pomenit la inceput, nu sunt îndeplinite: eficiență nu există, transparență nici atât, iar concentrarea informației într-un cloud păstorit de STS implică riscul de dictatură informațională, mai spune Lavric.

Ad

Exit mobile version