În dispreț total față de cetățenii României, plătitori de taxe și impozite, guvernul de hoți, condus de covrigarul șef, fără diplomă de bacalaureat, Marcel Ciolacu a decis, ”noaptea ca hoții” că funcționarii ANAF muncesc prea mult, așa că o parte din atribuțiile acestora vor fi externalizate către contabili, care vor trebui astfel să muncească dublu sau triplu ca să acopere lipsa de funcționalitate a statului eșuat, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.
Mai concret, noua „mărgică” a guvernului Ciolacu, numit pompos sistemul RO e-TVA, care reprezintă decont precompletat de TVA și care se va aplica începând cu data de 1 august 2024 pentru operaţiunile efectuate începând cu data de 1 iulie 2024 de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, pe lângă haosul fiscal pe care îl va provoca, pentru contabili va însemna doar muncă peste program, majorarea tarifelor sau renunțarea la o parte dintre clienți, în condițiile în care în acest moment există un deficit de contabili, iar antreprenorii vor trebui să se grăbească în fiecare lună cu actele. Astfel, în timp ce statul se umflă zilnic cu noi bugetari, plimbători de hârtii, pentru ca tot activul de partid de la PSD și PNL să aibă un loc de muncă cât mai bine plătit, antreprenorii au ajuns bătaia de joc a guvernului Ciolacu, aceștia fiind umiliți și tratați ca niște simpli infractori, apoi sunt puși să facă singuri munca pentru care funcționarii ANAF sunt plătiți.De aceea, la alegerile din această toamnă, nu doar antreprenorii, ci toți românii care s-au simțit batjocoriți de acești incompetenți, interesați doar de propria căpătuială, trebuie să se opună cu fermitate pentru ca această situație să mai continue. Partidul Alianța pentru Unirea Românilor este alături de toți românii care își doresc o țară în care să se simtă respectați, protejați și susținuți să aibă o viață prosperă, mai spune Lavric.