spot_img
miercuri, 14 ianuarie, 2026
-5.4 C
București

Sorin Grindeanu: Avem cinci Consilii de Administraţie noi, profesioniste, la unele dintre cele mai importante companii ale ministerului

Rapoartele finale pentru selecţia membrilor în Consiliile de Administraţie ale Metrorex, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), CFR Călători şi CFR SA (Infrastructură) au fost definitivate şi urmează ca Adunarea Generală a Acţionarilor să numească administratorii definitivi, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii printr-un comunicat.

„În urma finalizării procedurii de selecţie, conform OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (cu modificările şi completările ulterioare), realizată de firme specializate în recrutarea membrilor Consiliilor de Administraţie, Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) vor fi convocate, conform prevederilor legale, pentru numirea noilor administratori definitivi ai celor cinci companii aflate sub autoritatea MTI”, se menţionează într-un comunicat al ministerului.

După îndeplinirea formalităţilor legale, pe site-urile companiilor va fi afişată noua componenţă a Consiliilor de Administraţie. În cazul CNIR, aceste informaţii vor fi afişate pe site-ul MTI.

„Dacă unii doar au promis, noi demonstrăm, în fiecare zi, prin ceea ce facem, că ştim şi putem să facem ce ne-am propus. La preluarea mandatului am promis că vom aduce profesionişti la companiile MTI! O primă etapă este deja realizată. Avem cinci Consilii de Administraţie noi, profesioniste, la unele dintre cele mai importante companii ale ministerului, companii pentru care statul român şi-a asumat, prin PNRR, că va selecta administratori profesionişti. Chiar dacă obligaţia – prin PNRR- a fost stabilită doar pentru cinci companii, în prezent, avem în derulare, în diverse stadii, selecţia pentru majoritatea Consiliilor de Administraţie ale unităţilor MTI. Numai aşa vom putea să ne asigurăm că banul public va fi cheltuit eficient de către administratori care ştiu ce înseamnă să implementeze un management profesionist”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Franța, scandal cu Germania pe cumpărarea de arme americane pentru Ucraina

    Franța încearcă să împiedice Ucraina să achiziționeze arme din...

    Scandal cu percheziții cu deputați cumpărați in Ucraina

    Liderul uneia dintre fracțiunile parlamentare ale Radei Supreme este...

    Bolo dă atacul la cooperativele agricole

    Facilitățile fiscale acordate cooperativelor agricole prin legea destinată acestora...

    52 miliarde de euro, necesarul de finanţare total al României în 2026

    Guvernul estimează că se va împrumuta cu cel puţin...

    Zelenski, nervos că europenii nu au plătit armele americane pentru Ucraina

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a raportat probleme legate de...

    3 țări din Golf cer Americii să nu atace Iranul: DESPRE CE PERICOLE AVERTIZEAZĂ

    Arabia Saudită, Omanul și Qatarul încearcă să influențeze Statele...

    Bolo dă atacul și la universități

    Premierul Ilie Bolojan, care tocmai ce a preluat interimar funcția de...

    Articole relationate

    Categorii populare