Home Externe SONDAJELE PENTRU REGIONALELE PARȚIALE DIN GERMANIA SUNĂ PROST PENTRU MERKEL ȘI SOCIALIȘTI

SONDAJELE PENTRU REGIONALELE PARȚIALE DIN GERMANIA SUNĂ PROST PENTRU MERKEL ȘI SOCIALIȘTI

0

Partidele ce alcătuiesc marea coaliție guvernamentală de la Berlin (conservatori și social-democrați) riscă să plătească scump la alegerile regionale parțiale de pe 13 martie pentru criza provocată de valul de migranți, relevă sondajele publicate vineri și care prognozează de asemenea un succes al populismului de dreapta, transmite agenția EFE, conform Agerpres.

Cercetările prezentate de posturile de televiziune ZDF și N24 confirmă tendințele din sondajele precedente referitoare la intențiile de vot în cele trei landuri unde se va desfășura scrutinul, respectiv Baden-Württemberg, Renania-Palatinat și Saxonia-Anhalt.

Pe de o parte se remarcă diminuarea intențiilor de vot pentru conservatorii cancelarului Angela Merkel, scădere și mai pronunțată în cazul social-democraților, iar pe de altă parte ies în evidență șansele mari ale partidului eurosceptic și antiimigrație Alternativa pentru Germania (AfD) de a intra în parlamentele regionale din cele trei landuri.

Astfel, conform sondajului prezentat de ZDF, în landul Baden-Württemberg, Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel este cotată cu 30% din intențiile de vot, față de 39% cât a avut la alegerile din 2011, în timp ce Partidul Social — Democrat (SPD) se află la numai 13%, cu zece puncte procentuale mai puțin comparativ cu rezultatul de acum cinci ani. Pe primul loc în intențiile de vot din acest land se află Verzii (care în prezent conduc guvernul regional împreună cu social-democrații), cu 32%, în creștere față de 2011, când au obținut 24,2%. Cât despre AfD, partid creat în 2013, el are în sondaj 11%, procent care i-ar asigura intrarea în parlamentul regional.

În Saxonia-Anhalt, land situat în fosta Germanie de Est și guvernat acum de o coaliție între conservatori și social-democrați, marele perdant în sondaje este SPD, care ajunge la 15%, față de 21,5% cât a avut în 2011, în timp ce CDU se menține la 36%. Însă aici AfD ar putea deveni a doua forță politică, dacă alegerile vor confirma procentul de 17% din sondaje.

Formațiunile CDU și SPD își păstrează amândouă popularitatea doar în landul Renania-Palatinat, având în sondaje 34% și respectiv 36%, însă și aici AfD a progresat, ajungând la 9%, în timp ce Verzii au înregistrat un regres considerabil, fiind cotați acum la numai 6% din intențiile de vot, după ce în 2011 au obținut 15,4%.

O cercetare separată publicată de postul N24 relevă că marea majoritate a germanilor au senzația unei diluări a profilului SPD după ce această formațiune a intrat la guvernare alături de CDU. Astfel, 73% dintre cei intervievați consideră că social-democrații ar trebui să se preocupe mai mult de ‘oamenii simpli’ și să se diferențieze clar de conservatorii cancelarului Angela Merkel.

În ce privește progresul AfD, 51% dintre cei intervievați afirmă că nu se tem de posibila intrare a acestui partid în cele trei parlamente regionale, ceilalți 49% susținând că sunt îngrijorați de o asemenea evoluție.

Înaintea difuzării acestor sondaje încă unul a fost publicat și de televiziunea publică ARD, rezultatele ilustrând aceeași tendință, și anume scăderea pronunțată a SPD și — într-o măsură ceva mai mică — a CDU, precum și avansul AfD, pentru care estimează procente cuprinse între 9% și 19%.

Ad

Exit mobile version