Leon Bărbulescu, directorul general al CFR Călători, a explicat, pentru MEDIAFAX, perspectiva sa în ceea ce priveşte incidentele în care a fost implicat în ultimele două zile.
Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a declarat, duminică dimineaţa, la Antena 3, că va avea, luni, discuţii cu preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la CFR Călători pentru schimbarea managementului companiei, după ce directorul general, Leon Bărbulescu, a spus că dormea când a fost întrebat, la Antena 1, despre locomotivele deraiate sâmbătă. „Nu mi-a venit să cred reacţia, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente şi nu să fie trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a afirmat Cuc. Ministrul Transporturilor a mai spus că, în cursul zilei de sâmbătă, s-a comunicat dezastruos cu privire la acele incidente. Mai exact, Bărbulescu a afirmat, într-un interviu telefonic pentru Antena 1 despre locomotivele deraiate în cursul zilei de sâmbătă, că nu s-a întâmplat nimic grav şi că a fost „trezit din somn”.
„Afirmaţia domnului ministru nu ştiu cum să o iau. Vom vedea mâine (luni – n.red.). Deocamdată, eu nu am fost sunat, chemat, să am un punct de vedere, să mi se spună ceva. Nu ştiu, vom vedea mâine”, a afirmat, duminică, Leon Bărbulescu, directorul general al CFR Călători, pentru MEDIAFAX.
Directorul general al CFR Călători a susţinut, pentru MEDIAFAX, că interviul pentru Antena 1 l-a acordat sâmbătă, în jur de ora 14:00 sau ora 15:00.
„Avusesem o dimineaţă foarte grea, numai telefoane, numai probleme. Am informat conducerea ministerului de absolut toate aspectele acestea şi cu toate acestea, fiind singurul informator, în sens pozitiv, nu vreau să spun altceva, iată, mi se întâmplă chestia aceasta. (…) Evenimentele nu au fost deosebit de grave din punct de vedere al călătorilor. Asta am şi zis în interviul acela (de la Antena 1 – n.red.): «Călătorii n-au avut de suferit, n-au fost probleme. Au fost trei locomotive care au deraiat. Nu ştiu cauzele». Acum le ştiu: toate trei sunt de infrastructură feroviară”, a precizat Leon Bărbulescu, pentru MEDIAFAX.
De asemenea, directorul de la CFR Călători susţine că a prezentant aceleaşi detalii şi pentru Antena 1. „Domnişoara reporteră de la Antena 1, de la Observator, a tot insistat să îi spun care sunt problemele de linie, de linie. «Domnişoară, iertaţi-mă, acum m-am trezit din somn». Cu ce am greşit că am spus un adevăr?”, a mai spus Bărbulescu.
Mandatul lui Bărbulescu expiră la data de 20 martie 2019. Acesta a fost instalat în funcţie la data de 21 martie 2018, iar acum se află, din punct de vedere legal, la al doilea mandat.
„La 20 martie îmi expiră mandatul. Presupun că nu mi se va mai prelungi, datorită evenimentului de la Antena 1. Pe această cale, aş dori ca interviul meu integral, de 4 minute şi 30 de secunde, să fie dat de Antena 1, nu doar 6 secunde cât am spus că m-au trezit din somn. Acolo am spus că sunt investigări, că sunt cercetări în cauzele respective, deraierile locomotivelor, care nu ţin de CFR Călători, ori lucrurile acestea nu au fost date public. Rog şi pe calea aceasta ca Antena 1 să difuzeze întregul interviu”, a menţionat Bărbulescu.
Conform legii, la fiecare şase luni, Consiliul de Administraţie al CFR Călători, care este format din şapte membri, este înlocuit. Astfel, după patru luni de mandat, începe o nouă procedură de selecţie pentru CA, care durează două luni. Dintre membrii CA este ales directorul general al CFR Călători, iar Leon Bărbulescu a cerut să fie din nou membru al acestuia.
„Acum suntem în procedură de selecţie, am demarat la începutul lunii noiembrie, anul trecut. Mai urmează câteva zile, până la finalizarea celor 60 de zile”, a detaliat Bărbulescu.
Directorul general al CFR Călători a confirmat că Ministerul Transporturilor, respectiv ministrul de resort, se pot implica în procedura de selecţie a membrilor CA.
„Autoritatea publică tutelară (MT, în acest caz – n.red.) trebuie să dea, prin Adunarea Generală a Acţionarilor şi Consiliul de Administraţie, un ultim verdict”, a precizat Bărbulescu.