Socrul lui Basescu a murit intr-un camin de batrani/ Maria si Traian Basescu au plecat deja spre Suceava/ Inmormantarea va avea loc sambata

Socrul fostului preşedinte Traian Băsescu, Gheorghe Andruşcă, a murit joi seară, la vârsta de 96 de ani. Bărbatul s-a stins din viaţă la căminul de bătrâni unde se afla internat din 2012.

Tatăl Mariei Băsescu a murit la vârsta de 96 de ani la căminul de bătrâni din Ilişeşti, potrivit agenţiei Mediafax.

rtemagicc-02-03-gheorghe-andrusca-jpgTrupul neînsufleţit al lui Gheorghe Andruşcă va fi depus la capela Bisericii Sfânta Treime din cartierul sucevean Burdujeni, anunţă aceeaşi sursă. Socrul fostului preşedinte va fi înmormântat sâmbătă, potrivit unei declaraţii date de primarul Sucevei, Ion Lungu, agenţiei Mediafax, acesta precizând că Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, sunt în drum spre Suceava.

Gheorghe Andruşcă, în vârstă de 96 de ani, era internat din 2012 la un cămin de bătrâni din localitatea suceveană Ilişeşti. Fostul socru al lui Traian Băsescu a luptat în al Doilea Război Mondial, Adruşcă fiind în acei ani proaspăt absolvent al şcolii de subofiţeri jandarmi e la Drăgăşani.

3979-140688-aaaaaaa_6e8b878594„Când a început războiul eram în dormitor şi ar fi trebuit să plecăm în permisie. Comandantul şcolii nu ne-a mai lăsat şi ne-a spus că, din moment în moment, începe războiul, iar el voia să ne aibă sub mână. În ziua de 21 iunie 1941, la ora cinci şi jumătate, la aparatul de radio am auzit proclamaţia generalului Antonescu: „Ostaşi, treceţi Prutul şi distrugeţi fiara comunistă!”. În acel moment, secretarul Companiei a II-a m-a prins din spate şi mi-a spus: „Andruşcă, la magazia de armament!”, rememora socrul fostului preşedinte, scrie SuceavaNews, transmite adevarul.ro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare