spot_img
14.6 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDiasporăȘOCANT: Un român din Italia s-a sinucis după ce sute de localnici...

ȘOCANT: Un român din Italia s-a sinucis după ce sute de localnici au făcut o manifestație de protest la hotelul său

-

Un întreprinzător român care deschisese de câteva zile o pizzerie și un hotel în localitatea Motta di Livenza, provincia Treviso, s-a sinucis, după ce sute de rezidenți italieni au protestat în fața localului său. Motivul protestului? Românul primea refugiați în hotelul luat în gestiune, după ce a câștigat o licitație organizată de Prefectură, scrie Gazeta Românească de la Roma.

Iulian Claudiu Diaconu, 50 de ani, originar din Constanța,s-a sinucis după ce marți seara 200 de cetățeni au participat la un miting de protest împotriva sosirii refugiaților.

- Advertisement -

DETALIILE GAZETEI ROMÂNEȘTI

Primarul din localitatea i-a scris prefectului că Diaconu nu ar avea autorizațiile în regulă pentru a găzdui persoane. «Încăperile utilizate pentru solicitanții de azil au fost luate în locație de domnul Iulian Claudiu Diaconu, născut la Constanța, în România, și rezident la Gemona del Friuli, cu contractul din 26 septembrie și au destinație și astăzi de bar, restaurant și pizzerie», subliniază Speranzon în scrisoarea adresată prefectului. «Coincidența de date între contractul de locație și deschiderea noii activități suscită perplexitate și dubii, la care se adaugă lipsa oricărei autorizații conformă legii pentru exercitarea de activitate hotelieră sau de închiriere camere. La momentul actual Diaconu exercită activitatea hotelieră în formă abuzivă și oricum neregulamentară».

Joi, 13 octombrie, Iulian Claudiu Diaconu, a fost găsit fără viață, atârnând de o funie, în interiorul localului său. Corpul a fost descoperit de un angajat, un pizzar nord-african, care a chemat carabinierii.

Ziarele locale au scris despre posibilitatea ca bărbatul să se fi sinucis din cauza unor datorii la jocuri de noroc.

Corriere del Veneto a virbit cu familia întreprinzătorului, care a acuzat atmosfera de linșaj din localitate: «Sinucigaș din cauza disprețului oamenilor».

Actul de acuzare, scris negru pe alb, atârnă pe geamul ușii de intrare în pizzerie: «Tatăl meu nu s-a sinucis, l-ați ucis voi»; «Nicio datorie, cu atât mai puțin legată de viciul jocurilor». Fosta soție Marzia și fiica mai mare Alina vor să continue găzduirea refugiaților.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img