SITUAȚIE DEBLOCATĂ LA SPITALUL JUDEȚEAN DIN DROBETA TURNU SEVERIN

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a facut astăzi o nouă numire în funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin în persoana medicului Bobîlcă – Mohora Eleonora, medic specialist medicină de urgență și terapie intensivă. Aceasta preia managementul intituției după ce a îndeplinit funcția de medic șef al Unității de Primiri Urgențe, unde a luptat în prima linie cu situația creată de Coronavirus.

“Decizia am luat-o din necesitatea de a debloca Spitalul la nivelul condurerii, blocaj creat, exclusiv, de PNL, prin numirea unui manager care deși a ținut cu dinții de funcție, de ceva vreme a refuzat să semneze grafice de gărzi, achiziții și toate documentele necesare pentru bunul mers al unității și gestionarea situației sanitare generată de Coronavirus. 

Deși i-am solicitat ministrului Sănătății încetarea numirii fostului manager din funcție, întrucât era în afara legii, abia în cursul zilei de ieri, acesta s-a dat dus din funcție și a predat cheile biroului.

Am încredere că odată cu numirea doamnei doctor Bobîlcă – Mohora Eleonora în funcția de manager, situația se va detensiona în spital, în rândul personalui care are nevoie de stabilitate și încredere în conducerea unității, ceea ce le-a lipsit angajaților Spitalului Județean în ultimele luni.

Îi doresc succes doamnei manager și o asigur de toată susținerea mea și a Consiliului Județean Mehedinți! Am convingerea că va face o echipă bună cu domnul director medical, Constantin Păsărin și doamna director de îngrijiri, Elena Bololoi!”, a declarat Aladin Georgescu, după numirea noului manager.

EXECUTAT DE FLUX 24 MEDIA COMMUNICATIONS LA COMANDA PSD MEHEDINȚI, COD MANDATAR: 21200019