spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriSinuciderea patronului OMNIA TURISM după ce a pierdut banii la jocuri de...

Sinuciderea patronului OMNIA TURISM după ce a pierdut banii la jocuri de noroc: 39 de turiști blocați în Thailanda, 41 în Egipt, angajații nu au mai venit la serviciu NU SE CUNOAȘTE CÂTE PACHETE TURISTICE AU FOST VÂNDUTE/ TUN de 7,4 milioane de euro

-

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), cu sprijinul preşedintelui Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45, va repatria un grup de 39 de turişti blocaţi în provincia Phuket Thailanda după moartea patronului Omnia Turism, au declarat marţi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANAT.

- Reclama -

41 ar mai fi în Egipt.

- Advertisement -

Deocamdată nu se știe dacă și alte grupuri de turiști s-ar afla în aceeași situație.

UPDATE: Cei 80 de turiști români blocați în străinătate, în urma problemelor apărute la agenția Omnia Turism, vor fi aduși în țară, iar ministrul Turismului le recomandă celor care au cumpărat pachete prin această agenție să nu mai plece în acele călătorii, potrivit unui comunicat al Ministerului Turismului remis marți seară AGERPRES.

„În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasați deja de agenția Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro”, precizează sursa citată

- Advertisement -

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Turismului precizează că au început un control la această agenție la data de 6 septembrie 2017, iar proprietarul agenției a fost invitat, la data de 8 septembrie, să se prezinte personal la Ministerul Turismului, cu o serie de documente. Nu s-a prezentat nimeni din partea agenției Omnia Turism, drept pentru care un alt control s-a efectuat la sediul agenției, la data de 5 octombrie, când s-a aplicat și o sancțiune de 2.000 de lei. Proprietarului companiei i s-a lansat o nouă invitație de a se prezenta la sediul Ministerului Turismului, cu documentele companiei, pe data de 17 octombrie 2017, la ora 11.00 . Consecințele neprezentării ar fi constat într-o nouă amendă și ridicarea licenței, în termenul prevăzut de lege.

„Turiştii vor ajunge acasă în câteva zile. În cadrul ANAT s-a format o celulă de criză care se va ocupa şi de această repatriere a celor 39 de turişti din Phuket, dar şi de continuarea activităţii companiei Omnia Turism”, au menţionat reprezentanţii Asociaţiei.

După evenimentul nefericit care l-a implicat pe patronul agenţiei Omnia Turism, George Negru, două grupuri în derulare sunt blocate în acest moment în Egipt, respectiv Thailanda, iar autorităţile fac tot posibilul de a readuce cei 80 de oameni în ţară cât mai repede, explică Alin Burcea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale al Agenţiilor de Turism (ANAT), în cadrul emisiunii ZF Live.

„ Noi ca asociaţie, sau dacă nu vor fi cei din Comitetul Director de acord să suportăm repatrierea sau diferenţa de cost, o să plătesc eu personal sau firma mea ca să aducem cei 80 de oameni şi sper ca asta să fie rezolvarea. Asta facem acum, trebuie să le emitem biletele pentru întoarcere pentru ambele grupuri. Mâine este un Charter care pleacă din Hurghada, printr-o agenţie care nu e membră a NATO şi să plătim şi noi ceva ca să îi aducă pe oameni, dacă au locuri, astfel rezolvăm Egiptul, iar Thailanda este pe o cursă regulată şi o întoarcere mai devreme, vrem să vedem cât ar fi diferenţa, pe care o plăteşte ori ANAT ori Paralela 45, cineva va plăti până la urmă, oamenii nu pot rămâne acolo, şi asta este o problemă foarte importantă în legea asta cu garanţiile – repatrierea”

Nu se cunoaşte clar câte pachete turistice sunt vândute în acest moment, de către agenţia Omnia Turism, care nu sunt încă în derulare. „Nu avem de unde să luăm informaţii referitor la câte pachete a vândut deoarece angajaţii nu mai răspund la telefon începând de ieri”.

Potrivit acestora, s-a creat o stare de nelinişte în rândurile turiştilor pentru că angajaţii Omnia Turism nu s-au prezentat la serviciu, marţi – a doua zi după decesul patronului agenţiei – chiar dacă sediul societăţii a fost desigilat. „Cineva trebuie să comunice cu turiştii, pentru a se evita eventualele confuzii”, au mai spus reprezentanţii ANAT.

Începând de ieri au circulat zvonuri conform cărora problemele omului de afaceri erau de ordin financiar. „Săptămâna trecută era un control de la Ministerul Turismului, probabil că au aflat ei mai multe decât noi şi cred că asta a declanşat evenimentul”, a susținut Burcea.

Patronul companiei Omnia Turism, George Negru, s-a sinucis luni, aruncându-se în gol de la etajul unui bloc din zona Piaţa Alba Iulia, din Capitală, el recurgând la acest gest după ce firma pe care o administra a avut probleme financiare, potrivit unor surse judiciare.

Negru ar fi pierdut banii companiei la jocuri de noroc, spun surse citate de media.

Omnia Turism este o companie de turism cu 46 de angajaţi. Pentru anul 2016, a raportat un profit de 352.151 de lei, la o cifră de afaceri netă de 2,7 milioane de lei, potrivit datelor consemnate la Ministerul Finanţelor. Datoriile societăţii au crescut de la 616.000 de lei în 2015 la 1,6 milioane de lei în 2016, mai arată datele raportate la Finanţe.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img