Simbolul primăverii pragheze, Jan Palach, a fost comemorat la Mělník împreună cu Liviu Babeş. Istorici români şi cehi au aprticipat la comemorarea gestului de imolare al lui Liviu Babeș și Jan Palach, în semn de protest față de regimul comunist. Studentul Jan Palach și-a dat foc în Piața Wenceslas din Praga pe 16 ianuarie 1969 în semn de protest față de invazia Cehoslovaciei de către trupe ale Tratatului de la Varșovia. Liviu Corneliu Babeș s-a sinucis în 2 martie 1989 pe pârtia de schi Bradu din Poiana Brașov în semn de protest față de regimul comunist din România – lăsînd în urma lui o pancartă cu un mesaj greu de înțeles pentru cei mai mulți: „Stop Mörder! Brașov = Auschwitz”.
La ceremonia de la Mělník a participat şi fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu, care a acordat un interviu postului de radio Europa Liberă:
Europa Liberă: Cine a fost Liviu Babeş și de ce are loc comparația cu Jan Palach din Cehoslovacia?
Adrian Cioroianu: „Liviu Babeș a fost și rămâne, probabil, unul dintre cei mai meritorii, dar cei mai puțin cunoscuți români luptători împotriva comunismului, în sensul propriu al cuvântului. Un brașovean, născut în ianuarie 1942, în egală măsură electrician și om cu simț artistic, de unde putem deduce că a fost un om foarte sensibil. Povestea lui are legătură și cu istoria orașului, în fond. Pentru că în noiembrie 1987, acolo a avut loc a mare manifestație anticomunistă, muncitorii din câteva uzine din Brașov au devastat sediul județean de partid. Și împotriva brașovenilor au fost luate măsuri foarte dure. Probabil, pe fondul acestei disperări, într-un oraș rece, într-un oraș gri, pentru că, din păcate, așa era Brașovul la sfârșitul anilor ’80, acest om a luat decizia de a face acest act disperat (de imolare – n.r.), la începutul lui martie ’89.
Europa Liberă: Ce ecou a avut acest gest de autoincendiere în România de atunci?
Adrian Cioroianu: „Surprinzător, ecoul a fost foarte puternic. În ciuda faptului că nu s-a vorbit deloc în presa oficială despre acest caz, în momentul autoincendierii lui pe pârtia de schi erau mai mulți turiști străini, dintre care doi scoțieni. Unul dintre ei a sărit să-l ajute, să stingă focul și apoi, omul a făcut o serie de declarații pentru presa occidentală. Prin intermediul BBC, al ziarelor din Anglia, subiectul a fost preluat de Europa Liberă și s-a aflat de acest gest. Multă lume a rămas absolut uimită, pentru că, la drept vorbind, în România nu există tradiția autoincendierii, e un caz unic.”
Europa Liberă: Cu 20 de ani înainte de gestul lui Liviu Babeș, funeraliile lui Jan Palach s-au transformat într-un protest de amploare împotriva regimului comunist. De ce românii n-au ieșit atunci în stradă?
Adrian Cioroianu: „Românii au tăcut pe fondul unei dezinformări spectaculoase, pe care a făcut-o securitatea imediat, începând de la membrii familiei și până la cunoscuți. După moartea lui, a intrat mașinăria de zvonuri a securității, spunând că era beat și din acel motiv a plecat de la serviciu. Celor care știau că nu plecase beat, fiindcă îl văzuseră câteva zeci de colegi în dimineața aia, li s-a spus că era un om cu probleme: ba de familie, ba mintale. Adevărul s-a aflat abia după revoluție, când a putut să vorbească soția lui și a spus că au avut o viață de familie absolut normală, deci nu acesta a fost motivul și nici nu era un om alcoolic. Să știți că din acest punct de vedere sunt optimist, pentru că oricât vi s-ar părea de paradoxal, acum mult mai mulți români știu despre Liviu Babeș, decât știau la începutul anilor ’90. Atunci, încă discutam foarte mult despre revoluție. În raport cu misterele revoluției care păreau de nepătruns, moartea unui om precum Liviu Babeș părea un capitol mic. Dar acum, Liviu Babeș începe să fie din ce în ce mai cunoscut.
La monumentul în amintirea lui Jan Palach.Jan Palach a avut 20 de ani de la actul lui până în ’89, în care legenda lui a continuat. Despre el s-a vorbit în contextul unui regim comunist. Legenda lui Liviu Babeș n-a avut timp să se contruiască, pentru că de la moartea lui din martie ’89 până la căderea regimului comunist au mai fost nouă luni. Din acest punct de vedere, oricât ar părea de cinic ce vă spun, dar în istorie, eroii și legendele se construiesc în timp, nu se contruiesc peste noapte.”
Europa Liberă: Tinerii care s-au născut în anii ’90 nu au experiența și amintirea comunismului. Care e lecția pe care ar trebui să o învețe de la Liviu Babeș?
Adrian Cioroianu: „Tinerii trebuie să înțeleagă că istoria mereu e dusă înainte de rebeli, rebeli în sensul frumos al cuvântului. Practic, de la Copernic până la Einstein, toți sunt niște rebeli, care fac o acțiune într-un context ce nu e deloc prielnic, care sunt tentați să arate un drum pe care alții nu-l văd. Și aș sugera, mai ales, tinerilor să înțeleagă acest caracter frumos al rebeliunii, în sensul pozitiv al termenului. A fi rebel nu înseamnă să arunci cu o piatră într-un geam să-l spargi. Acesta nu e un act de rebeliune, e un act de vandalism. Rebelul este cel care privește la un geam și le spune tuturor despre realitatea din spatele ferestrei, pe care alții nu o văd.”
Europa Liberă: Poate este o concluzie foarte cinică, dar am putea spune că gestul lui Liviu Babeș s-a pierdut, dacă revoluția a început din alt motiv?
Adrian Cioroianu: „Nu se știe niciodată. Eu nu cred că gestul lui Liviu Babeș e pierdut. În definitiv, eu n-aș reduce revoluția română la László Tőkés sau la un om, doi. Exemplul lui cu siguranță a ajuns în multe minți atunci și asta ne-a creat acea dorință de a ne răzbuna pe Nicolae Ceaușescu. Eu sunt convins că între sacrificiul lui Liviu Babeș și sfârșitul monstruos de care a avut parte Nicolae Ceaușescu s-ar putea să fie o legătură. Nu plecați de la ideea că nu s-a trezit nimeni și că n-a fost nimeni influențat.În decembrie ’89, ajunsesem într-atât de mult să-l urâm pe Nicolae Ceaușescu, încât ne-am bucurat de omorârea lui. În acel moment, nu ne-a păsat deloc că se întâmplă în ziua de Crăciun, pentru că eram, pur și simplu, sătui de el, doream să dispară din viața noastră. Sacrificiul lui Liviu Babeș, să știți, s-ar putea să fi avut ecouri, pe care azi nu le bănuim. Suntem tentați să credem că nu s-a întâmplat nimic și că nimeni nu l-a luat în seamă, dar altfel cum ne explicăm violența pe care noi am avut-o față de Nicolae Ceaușescu?”
