Home Analize Sighiartău (PNL): Un eşec electoral marca PSD. Domnul Romaşcanu tocmai caută, pe...

Sighiartău (PNL): Un eşec electoral marca PSD. Domnul Romaşcanu tocmai caută, pe sub mese, un vinovat pentru scandalul de la pensii, vorbind de greşeli despre care ştie el, a auzit el

0

Deputatul PNL Robert Sighiartău afirmă, vineri, că PSD mai întâi a generat aşteptări mari în rândul pensionarilor, iar acum încearcă să paseze responsabilitatea în seama unor funcţionari care au muncit din greu pentru a reuşi să termine la timp recalcularea. ”Un lucru e clar, Ciolacu aduce ghinion pensionarilor din România”, spune Sighiartău. Liberalul i-a răspuns purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, care afirmase că la Casa Naţională de Pensii, condusă de un reprezentant PNL, a fost o problemă privind redactarea deciziilor de recalculare a pensiilor.

”Un eşec electoral marca PSD. Domnul Romaşcanu tocmai caută, pe sub mese, un vinovat pentru scandalul de la pensii, vorbind de greşeli despre care ştie el, a auzit el. În timp ce ministra muncii zice că totul e perfect şi că recalcularea e un succes. Atunci când este în teren şi lucrurile nu merg bine, PSD mereu dă vina pe starea terenului, pe arbitri şi chiar pe spectatori. Este o atitudine ”bărbătească” din partea domnului Romaşcanu pe care am mai văzut-o”, a scris Robert Sighiartău pe Facebook.

Liberalul arată că ”PSD mai întâi a generat aşteptări mari în rândul pensionarilor, iar acum încearcă să paseze responsabilitatea în seama unor funcţionari care au muncit din greu pentru a reuşi să termine la timp recalcularea”.

Ad

Exit mobile version