Siegfried, „națiunea civică moldovenească” și Martin Sieg

De ce iese Igor Grosu (pus de știm-noi-cine care locuiește în turn) (n.red-presedintele partidului Maiei Sandu si al Parlamentului Moldovei( să-l susțină pe domnișorelul Siegfried Mureșan? Pentru că SM e susținătorul paradigmelor germane privitoare la R.Moldova, e un susținător al așa-zisei ”națiuni civice moldovenești” (rușine mai mare nu există) și un detractor al Unirii / Reunirii. A susținut Planul Kozak. Doar citiți enormitățile pe care le debitează, mințind premeditat. Cică vom face Unirea în Uniunea Europeană. Îți doresc să ajungi premier imediat după ce se va integra RM în UE. Adică niciodată, scrie jurnalistul Răzvan Gheorghe.

În lipsa Reunirii, mai devreme sau mai târziu, din cauza politrucilor ca Siegfried și a deturnărilor pe care le fac, rușii vor repune sârma ghimpată pe Prut. Inițial, n-am vrut să cred că domnul Bolojan se află, mai nou, sub influența lui Martin Sieg, fostul consilier LGBT al Maiei Sandu (extremistul ăla de stânga care a gândit bipolarizarea brutală a voturilor, epurându-i pe unioniști, via PAS, din presa de la Est de Prut). Tot el e responsbil pentru mitul ”Maia” clădit a la Scînteia în dreapta Prutului prin articole plătite baban de Fundația Konrad Adenauer. Desigur – fapt documentat –, Sieg e vechi tovarăș cu Siegfried Mureșean. Au multe în comun.De aici a apărut nominalizarea asta, mai spune Gheorghe.

Numit oficial consilier al președintei Republicii Moldova în ianuarie 2022, în cadrul Misiunii de consilieri la nivel înalt a Uniunii Europene, Sieg a devenit figura-cheie care trasează liniile directoare pentru modernizarea administrativă și integrarea europeană în ambele capitale.

Prin “transferul” său în România capătă mult mai multă claritatea influența Germaniei asupra lui Ilie Bolojan, legăturile strânse cu Dominic Fritz (USR), cetățean german.

Sieg a condus birourile de țară pentru România și Republica Moldova ale Fundației Konrad Adenauer (KAS).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii nu au încredere in politica externă a lui Trump

    Doar 29% dintre americani au o opinie pozitivă despre...

    Prietena lui Coldea de la șefia serviciilor secrete albaneze arestată

    Scandal de proporții în Albania, după ce Vlora Hyseni,...

    Economia României a scăzut sub nivelul Serbiei

    Economia României este sub nivelul celei din Serbia, arată...

    Fost premier polonez: Ucraina a vrut să ne atragă in război prin unirea celor 2 țări

    Fostul premier al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a vorbit despre...

    Mehedințiul va avea Centru de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor-adulți și copii

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a convocat o...

    Scandalul exporturilor de ovine: Bruxelles-ul aruncă problema in România

    Comisia Europeană confirmă pentru RFI că planul de dublă...

    SRI, semnal de alarmă: Declin demografic structural

    ”România se confruntă cu un declin demografic structural, marcat...

    Șeful CJ Dâmbovița: 250 de hectare pentru energie verde, în #Dâmbovița

    Astăzi, am fost într-o vizită de lucru la Cornățelu,...

    Articole relationate

    Categorii populare