spot_img
15.5 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăhighlightSică și "doamnele" cu coasa și cătușele

Sică și „doamnele” cu coasa și cătușele

-

de Bogdan Tiberiu Iacob

Președintele PNL nu trece prin momente prea bune. Euforia obținerii șefiei guvernului a trecut, iar acum Ludovic Orban se află într-un conflict surd, dar nu mai puțin periculos, cu o droaie de persoane: cu o parte însemnată a propriului partid, cu Klaus Iohannis, cu Rareș Bogdam și, foarte neplăcut, se aude din tot mai multe surse că și cu șeful SRI, Eduard Hellvig. Care abia așteaptă să-i ia locul la cîrma PNL și poate chiar a guvernului, vezi și enigmaticele declarații de dată recentă. Ce se va alege de Orban, care are propriile planuri de mărire, dar greu de transpus în practică?

Președintele Klaus Iohannis zice că-l apreciază pe Orban și l-ar vrea premier pe mai departe, dar tot el anunță azi public că i-ar putea cere demisia pentru a deschide drum anticipatelor, adică exact ce nu vrea premierul.
Omul lui Hellvig și al lui Iohannis, l-am numit pe Rareș Bogdan, declară și el, nervos, că vrea să fie scos din lista personalităților măsurate de PNL în sondaje pentru primăria generală.
Raluca Turcan visează cu ochii deschiși la momentul cînd ar putea prelua interimatul conducerii guvernului, dacă Orban e nevoit să demisioneze.
Hellvig însuși, după cum spuneam, se aude că e interesat de revenirea într-o carieră politică, de vîrf de astă dată, ca șef al PNL. Iar Orban îi stă în cale.
De departe cel mai mare conflict îl are, însă, Orban cu o componentă de maximă greutate din propriul partid: aleșii locali. Cei care nu vor să audă de revenirea la alegerile în două tururi pentru care Orban își va asuma răspunderea săptămîna viitoare.

E momentul să spunem o poveste interesantă.

Ultima mare tentativă de a se reveni la două tururi s-a încheiat în ziua de 6 mai 2015, cînd Camera Deputaților a respins propunerea, inițiată și de liberali.
Cum a fost posibil?
Simplu: cu puțin înaintea votului decisiv, din teritoriu a venit o amenințare teribilă la adresa liderilor PNL din partea propriilor primari: fără două tururi sau vă facem arșice!

Motivul e arhicunoscut, alegerile într-un tur favorizează puternic primarii în funcție, iar PNL avea a doua zestre de primari, după PSD.
Evident, parlamentarii PNL s-au conformat: din 80 de deputați prezenți la votul final, doar 14 au votat pentru două tururi, cot la cot cu PSD, UDMR sau ALDE, practic în integralitatea lor.
O notă discordantă a făcut Ludovic Orban, care s-a zbătut din răsputeri să impună revenirea la două tururi.

Ce a susținut Orban în dezbaterile parlamentare:

”Este, după opinia mea, esenţial pentru democraţie ca exact aşa cum naţiunea, atunci când îşi alege preşedintele nu-şi alege preşedintele dintre candidaţi candidatul cu cel mai mare număr de voturi, ci îşi alege preşedinte pe acel candidat care întruneşte majoritatea voturilor valabil exprimate. După un principiu esenţial al democraţiei, şi anume acela că, pentru a avea legitimitate un reprezentant al comunităţii locale, al naţiunii, trebuie să aibă în spate legitimitatea conferită de majoritatea cetăţenilor din acea comunitate sau care compun acea naţiune. Nu judecaţi politic, din interes partinic acest text de lege. Alegerea primarului prin majoritate relativă, în fapt, nu face altceva decât să ofere prima şansă primarilor în funcţii, la limită”.

Încă mai interesant suna următoarea zicere a deputatului PNL:

”O să ajungem în situaţia ca pentru a schimba în anumite localităţi unde s-au format clientele care nu sunt mânate de interesul public şi pe care primarul le controlează prin ajutoare sociale, prin alte pârghii pe care le are la dispoziţie, să nu mai putem schimba primari decât apelând la doamna cu coasa sau la doamna cu cătuşele(s.n.)”.

În fine, Orban o dădea pe față și în cazul poziției primarilor liberali:

”Un alt argument, cu care o să închid, este un lucru foarte simplu: în acest fel se pot crea şi majorităţi transparente în consiliile locale care să fie susţinute prin votul cetăţenilor în turul doi, ducând la alegerea primarului care va câştiga în baza unor înţelegeri care nu sunt numai înţelegeri politice făcute între partide sau consilieri locali sau prin cumpărare de consilieri locali, ci prin votul dat de cetăţeni în susţinerea candidatului în turul doi. Ca atare, vă rog, indiferent de formaţiunea politică din care faceţi parte… şi aici am să vă spun că aproape toţi primarii PNL ne-au cerut să sprijinim alegerea într-un tur. Cu toate astea noi suntem Parlamentul şi noi trebuie să legiferăm în interesul comunităţii şi în interesul general”.

Practic, Orban se plasa atunci în conflict deschis cu primarii propriului partid, ”în interesul comunității”, zicea el.

Doar că era o minciună: Orban era preocupat strict de propriul interes.

La cîteva săptămîni după votul din parlament, el se anunța oficial ca fiind interesat de primăria generală, intrînd în cursa internă pentru nominalizarea drept candidat. Orban ”trăsese” pentru două tururi împotriva propriului partid doar pentru că sistemul într-un tur îl avantaja pe primarul Sorin Oprescu, iar liberalul știa că el, personal, nu ar fi avut șanse reale.

Practic, Ludovic Orban ar fi vrut schimbarea legii doar pentru îi convenea lui.

„Nefiind alegeri în două tururi, situaţia e un pic mai complicată. E avantajat primarul în funcţie. Al doilea lucru, oarecum un dezavantaj, este că PSD nu a avut niciodată un concurent pe electoratul de stânga, el aproape întotdeauna a concentrat voturile alegătorilor de stânga. În timp ce în dreapta spectrului politic a existat o competiţie, au fost mai mulţi candidaţi”, recunoștea Orban, după anunțarea intrării în cursa internă, în august.

Cîteva zile mai tîrziu, s-a făcut un pic lumină pentru Orban, după ce primarul Oprescu a fost săltat de DNA; din nefericire, la scurtă vreme același lucru l-a pățit el însuși, așa că adio candidatură.

”Doamna cu cătușele” își făcuse treaba, dar exagerase un pic.

În acest moment, situația e identică, PNL avînd al doilea număr de primari după PSD, aproape 1100.
Toți acești edili vor alegeri într-un tur.

Ludovic Orban ar avea acum nevoie de două tururi pentru protejata sa, Violeta Alexandru, desemnată deja în culise candidat la Capitală. Lucru pe care Rareș Bogdan îl știe foarte bine și face scandal, pentru că nu vrea să servească drept acoperire jocurilor liderului PNL. Nu l-ar deranja cu adevărat să se bată pentru primăria generală, dar nu și parte a unei mascarade deja tranșate.

Din nou, Orban se plasează, aparent cel puțin, în opoziție cu aleșii locali ai propriului partid.
O bătălie riscantă, pentru că funcția de premier nu e bătută în cuie – președintele i-a zgîlțîit-o nițel chiar azi – iar pierderea ei l-ar lăsa pe liderul PNL într-un ofsaid de proporții. Pînă și aliatul lui Orban, ALDE, ar avea ceva de crîcnit, pentru că partidul lui Tăriceanu are și el o zestre de primari, iar în 2015 a votat fără ezitări, cum spuneam, pentru un singur tur.

Dacă moțiunea de cenzură a PSD trece, Orban pierde șefia guvernului și toate asigurările președintelui că îl vrea premier pe mai departe s-ar putea să nu îi fie de ajuns. Crizele politice se declanșează ușor, dar se închid greu și adesea imprevizibil.
Dacă moțiunea de cenzură pică, vom avea alegeri în două tururi, iar Orban va stîrni furia primarilor PNL.
Orice scor la locale care se va plasa fie și cu un procent sub cel din 2016 va fi decontat teribil de către actualul lider al PNL, autorul moral al schimbării sistemului de vot.

Orban pierde într-un fel sau altul în oricare dintre variante.
Dar, lista celor care se bucură de pe acum de impasul său e tot mai consistentă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img