Mai multe morminte dintr-un cimitir ortodox sârb din Kosovo au fost vandalizate, a informat duminică poliţia kosovară, un nou incident care se adaugă tensiunilor dintre Belgrad şi Pristina, care au întrerupt de câteva luni dialogul sub egida UE, informează AFP și Agerpres.
„Mai multe pietre funerare dintr-un cimitir ortodox din Lipljan au fost devastate de necunoscuţi”, potrivit unui comunicat al poliţiei kosovare, care a anunţat că a declanşat o anchetă.
Lipljan este o localitate situată în centrul provinciei Kosovo, unde o mică comunitate sârbă trăieşte alături de populaţia albaneză majoritară.
Conform oficialilor sârbi din Kosovo, citaţi de presă, peste 20 de morminte au fost vandalizate în noaptea de vineri spre sâmbătă. În fotografiile apărute pe site-ul de informaţii Kossev pot fi văzute pietrele funerare şi crucile răsturnate.
Incidentul a provocat furie la Belgrad. „Distrugerea a peste 20 de pietre funerare (…) demonstrează că ideologia urii este omniprezentă la separatişti”, se arată într-un comunicat al biroului guvernului sârb însărcinat cu gestionarea relaţiei cu Priştina.
Cu susţinerea Rusiei, Serbia nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii Kosovo, proclamată în 2008 de majoritatea albaneză. Această independenţă a fost recunoscută în prezent de peste 110 state, în majoritate ţări occidentale, dar nu şi de către Rusia şi China.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europe (OSCE) a denunţat „profanarea pietrelor funerare” şi a cerut conducătorilor locali „să acţioneze împotriva acestui tip de acte”.
Morminte din acest cimitir am mai fost vandalizate, ultima oară în decembrie 2018. Comunitatea sârbă din Kosovo afirmă că cimitirele sale sunt în mod regulat vizate de vandali.
Aproximativ 120.000 de sârbi trăiesc în Kosovo, care are o populaţie totală de 1.8 milioane de locuitori, dintre care 90% sunt albanezi. Aproximativ 40.000 locuiesc într-un sector al oraşului divizat Mitrovica din nordul Kosovo, iar restul de 80.000 în mici enclave înconjurate de zone locuite de kosovarii albanezi.
Tensiunile dintre Belgrad şi Priştina s-au accentuat după introducerea de către Kosovo a unor taxe vamale de 100% pentru produsele provenind din Serbia, la sfârşitul anului 2018.
Kosovo face din recunoaşterea sa de către Belgrad o condiţie pentru orice normalizare a relaţiilor. La rândul său, Belgradul refuză orice reluare a dialogului sub egida UE înainte de anularea taxei impuse de Priştina.